Președintele Parlamentului Igor Corman a participat în seara zilei de astăzi la reuniunea Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI, care s-a întrunit pentru a discuta agenda celei de-a 39-a Ședințe plenare a AIP a CSI, care va avea loc mâine, 29 noiembrie curent. De asemenea, Igor Corman a avut o întrevedere cu Președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Serghei Narîșkin.
Igor Corman și Serghei Narîșkin au discutat diverse aspecte care vizează relațiile moldo-ruse, în special, cooperarea pe dimensiunea parlamentară. În acest context, Președintele Parlamentului a optat pentru consolidarea relațiilor de cooperare dintre cele două țări.
Speakerul a reiterat disponibilitatea Parlamentului de la Chișinău pentru dinamizarea dialogului la nivelul comisiilor parlamentare de profil, a grupurilor de prietenie, Comisiei interparlamentare de colaborare dintre Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Federală a Federației Ruse, inclusiv prin organizarea de vizite oficiale bilaterale ale președinților legislativelor celor două țări.
Președintele Parlamentului a menționat că integrarea europeană a Republicii Moldova și dezvoltarea relațiilor de cooperare cu partenerii tradiționali din Est trebuie să reprezinte două procese complementare, potrivit unui comunicat al Legislativului .