Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
13.12.2013

Guvernul a aprobat Strategia naţională de sănătate publică pentru anii 2014-2020

Guvernul a aprobat Strategia naţională de sănătate publică pentru anii 2014-2020

Documentul descrie situația în domeniul sănătății, defineşte obiectivele generale, acţiunile şi măsurile necesare, stabilește responsabilităţile pentru partenerii implicaţi în protecţia sănătății, precum și acțiuni de promovare a modului sănătos de viață.
 
Strategia va fi aplicată în două etape. Prima etapă, care cuprinde perioada anilor 2014-2016, va fi axată pe perfecționarea și armonizarea cadrului legislativ, elaborarea noilor acte în domeniul sănătății publice conform normelor internaționale. În cea de-a doua etapă, 2017 – 2020, vor fi aplicate prevederile actelor legislative și normative, realizarea acțiunilor în vederea îmbunătățirii sănătății populației.
 
În acest context, urmează să fie realizate acțiuni strategice care țin de creșterea volumului de investiții în domeniul științei și inovării în sănătatea publică din bugetul de stat, dar și atragerea investițiilor. Ministerul Sănătății urmează să asigure structurile din sistem cu număr de personal suficient și calificat, să revizuiască procesul de formare profesională  a specialiștilor din domeniu și să fortifice baza tehnico-materială a laboratoarelor.
 
Strategia își propune să contribuie la transpunerea în viaţă a politicilor de sănătate, la reglementarea activităţilor şi contribuţiei reale a societăţii pentru îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor.
 
Ministerul Sănătăţii va monitoriza cum este aplicată Strategia şi va prezenta Guvernului un raport în fiecare an, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus