Reuniunea anuală a Subcomitetului pentru Comerţ şi Investiţii RM-UE s-a desfășurat la 13 decembrie, curent, la Chișinău, cu participarea reprezentanților Comisiei Europene, a membrilor Delegației UE în RM și ai instituțiilor guvernamentale din țara noastră.
Agenda ședinței a fost una consistentă și a inclus un șir de subiecte ce vizează evoluția comerțului exterior al Republicii Moldova - fluxurile comerciale bilaterale, inclusiv problemele comerciale regionale, agenda și procedurile de pregătire pentru Acordul de Asociere, dar și aspecte legate de climatul investițional și concurențial. De asemenea, o atenție deosebită a fost acordată problemelor din domeniul standardizării și infrastructurii calității, administrării vamale, proprietății intelectuale, sectorului financiar, măsurilor sanitare și fitosanitare (SPS), ș.a.
La şedinţă, Ministerul Economiei a prezentat informaţii detaliate despre rezultatele obținute în domeniul metrologiei, standardizării, reglementării tehnice și evaluării conformității, domenii importante pentru sporirea competitivității produselor moldovenești odată cu deschiderea pieței europene. Partea moldovenească a ținut să menționeze că o parte din directivele și standardele UE deja au fost adoptate și transpuse în legislația națională. De asemenea, a fost apreciat rolul și sprijinul partenerilor de dezvoltare în acest efort. Uniunea Europeană a contribuit la proiectele de twinning pentru consolidarea capacității Centrului Național de Acreditare și Agenției pentru Protecția Consumatorilor. Bugetul primului proiect a constitui 1,04 milioane de euro, iar a cel de al doilea fiind de 1 milion de euro. Mai mult decât atât, pentru realizarea angajamentelor asumate față de UE, în 2014 se preconizează desfășurarea, în RM, a unui Program de consolidare instituțională cu tema "Program de susținere a acordurilor curente și noi între UE și Republica Moldova". De asemenea, în 2014 se va iniția un proiect de twinning "Consolidare a sectorului de metrologie și standardizare în conformitate cu cele mai bune practici din statele UE".
În ceea ce privește îmbunătățirea reglementării drepturilor de proprietate intelectuală, au fost consolidate capacitățile instituționale ale Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. De asemenea, s-a menționat despre rezultatele "Raportului Național cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova pentru anul 2012 ", elaborat de AGEPI și publicat în mai 2013 cu sprijinul Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM). Publicația reflectă situația actuală privind contrafacerea și pirateria în Republica Moldova, inclusiv prin date statistice și analitice.
Partenerii europeni au fost informați despre situația în domeniul financiar - bancar, evoluția pieței valorilor mobiliare și cea de asigurări, precum și progresele privind punerea în aplicare a cadrului strategic de cooperare vamală UE-Republica Moldova, semnat la 14 octombrie 2011, despre simplificarea și modernizarea procedurilor vamale ș.a.
Delegația UE a dat o apreciere pozitivă reformelor progresive implementate de țara noastră în toate sectoarele și a accentuat necesitatea continuării acestora.
Potrivit Ministerului Economiei, partea moldovenească a enunțat obiectivele trasate pentru 2014. Printre acestea fiind crearea unui organism național independent pentru rezolvarea contestațiilor, diseminarea documentației standard pentru achizițiile publice de bunuri, lucrări și servicii, armonizare legislației naționale cu acquis-ul comunitar, precum și punerea în aplicare a actelor normative armonizate.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
14.12.2013Subcomitetul pentru comerţ şi investiţii R.Moldova - Uniunea Europeană s-a întrunit la Chişinău
Comentarii (0)