Trimite e-mail | Printeaza
Externe
17.12.2013

Corlățean a pledat, la CAE, pentru accelerarea liberalizării vizelor pentru Republica Moldova

Corlățean a pledat, la CAE, pentru accelerarea liberalizării vizelor pentru Republica Moldova

Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a subliniat, luni, la Bruxelles, necesitatea accelerării finalizării procesului de liberalizare a vizelor pentru Republica Moldova, exprimând totodată sprijin pentru realizarea de progrese în cadrul aceluiași proces pentru Georgia, relatează diplomația de la București.

Corlățean a salutat, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) unele din rezultatele summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, evidențiind necesitatea unei mai mari diferențieri în abordarea statelor partenere, care să permită avansarea unor membri, precum Republica Moldova și Georgia, care sunt ferm angajați pe această cale.

"Susținem semnarea Acordului de Asociere și a Acordului Aprofundat și Cuprinzător de Liber Schimb cât mai curând în 2014 și începerea implementării Agendei de Asociere. Astfel, Republica Moldova se poate înscrie ireversibil pe drumul european", a declarat șeful diplomației române.

Referitor la situația actuală din Ucraina, Corlățean a susținut necesitatea adoptării de către Uniunea Europeană a unei poziții coordonate, care să condamne violențele, transmițând în același timp un mesaj clar de sprijin poporului ucrainean privind perspectiva europeană, inclusiv în ceea ce privește problematica vizelor.

Miniștrii de Externe din UE au discutat, la dejunul de lucru, cu șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, abordând două teme: relațiile bilaterale UE-Rusia și Parteneriatul Estic, scrie Agerpres.

"Au fost tratate relațiile bilaterale ale UE cu Federația Rusă din perspectiva pregătirii summit-ului de la sfârșitul lunii ianuarie 2014 și a continuării negocierilor pentru modernizarea cadrului juridic dintre cele două părți. O parte substanțială a discuțiilor a fost dedicată abordării deschise a aspectelor de interes legate de Parteneriatul Estic. În cadrul discuțiilor, a fost reiterată poziția UE privind importanța respectării opțiunii suverane a partenerilor estici", relatează MAE.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus