Președintele Parlamentului Republicii, Igor Corman a avut întrevederi astăzi, la Tbilisi, cu Președintele Georgiei, Giorgi Margvelashvili, Președintele Parlamentului georgian, David Usupashvili și Ministrul Afacerilor Externe, Maia Panjikidze.
În cadrul întrevederilor au fost discutate subiecte referitoare la stadiul relațiilor bilaterale moldo-georgiene, prioritățile celor două țări în cooperarea cu Uniunea Europeană după parafarea Acordurilor de Asociere și Comerț Liber cu UE, importanța colaborării pe dimensiunea parlamentară și oportunitățile de cooperare la nivel regional.
Președintele Legislativului de la Chișinău a optat pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare între Republica Moldova și Georgia în scopul intensificării transferului de bune practici în diverse domenii, deoarece ambele țări au un viitor comun, integrarea economică și asocierea politică cu Uniunea Europeană. Totodată, s-a convenit asupra dezvoltării relațiilor de colaborare între forurile legislative ale celor două țări, inclusiv la nivelul comisiilor parlamentare și a grupurilor de prietenie. În context, Președintele Parlamentului georgian, David Usupashvili a acceptat invitația Președintelui Parlamentului Igor Corman de a efectua, în prima jumătate a anului viitor, o vizită oficială în țara noastră.
Șeful Legislativului a apreciat activitatea Georgiei în cadrul președinției APCEMN și s-a referit la importanța inițierii unor proiecte regionale în domenii de interes comun pentru țările din regiunea Mării Negre, anunță un comunicat al Legislativului.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
17.12.2013Igor Corman a avut întrevederi cu conducerea Georgiei
Comentarii (0)