Despre aceasta s-a anunțat în ședința de astăzi a Cabinetului de miniștri. Prețul mediu va fi de 365 de dolari per mia de metri cubi de gaze, cu 10 dolari mai puțin în comparație cu prețul actual.
Miercuri-seara, la Moscova, a fost semnat contractul care prevede furnizarea gazelor naturale pentru consumatorii din Republica Moldova, de pe ambele maluri ale Nistrului. Este vorba estimativ despre 2,97 miliarde metri cubi de gaze, dintre care 1,1 pentru partea dreaptă și 1,87 - partea stângă, ținând cont de consumul mare al stației de la Cuciurgan și a Uzinei Metalurgice.
Premierul Iurie Leancă a declarat că semnarea contractului cu Gazprom este un fapt îmbucurător, cu un element de previzibilitate de care are nevoie țara noastră.
La rândul său, Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, a menționat că urmează să fie elaborată o Foaie de parcurs pentru soluționarea problemelor ce țin de datoriile istorice la gaze acumulate de regiunea din stânga Nistrului.
Tot ieri, a fost semnat și contractul care asigură tranzitarea, pe teritoriul Republicii Moldova, a gazului rusesc către zona balcanică. Este vorba de circa 19 miliarde de metri cubi anual. Prin teritoriul Republicii Moldova se tranzitează gaz din Federația Rusă către Turcia, Bulgaria, Albania și alte țări din zona balcanică, anunță un comunicat al Executivului.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
26.12.2013Republica Moldova a semnat un nou contract de livrare a gazelor naturale cu Federația Rusă
Comentarii (0)