Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
14.01.2014

Bărbat reţinut de CNA pentru trafic de influenţă

Un bărbat din Criuleni a fost reţinut aseară de ofiţerii CNA si procurorii anticorupţie, fiind bănuit de trafic de influenţă. Potrivit denunţătorului, acesta i-ar fi cerut 1000 de dolari sub pretextul că are influenţă asupra unor poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie din Criuleni şi că-i poate determina să modifice rezultatele testului de alcoolemie la care a fost supus declarantul. Anterior, denunţătorul a comis  un accident rutier, fiind suspectat că, în momentul impactului, ar fi fost în stare de ebrietate.

În cadrul operaţiunii de reţinere, banii au fost depistaţi în buzunarul bănuitului. Acesta este reţinut pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA.

În prezent, ofiţerii de urmărire penală desfăşoară acţiuni privind stabilirea implicării unor poliţişti în actul de corupere.

Potrivit CNA, pe acest caz a fost deschisă o cauză penală în temeiul art. 326 Cod penal – trafic de influenţă – infracţiune care se pedepseşte cu până la 5 ani de închisoare sau amendă de până la 30 000 de lei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus