Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.01.2014

Băsescu: L-am informat pe van Rompuy că România nu acordă cetățenie în condițiile în care acordă Malta

Băsescu: L-am informat pe van Rompuy că România nu acordă cetățenie în condițiile în care acordă Malta

Președintele Traian Băsescu a declarat joi că a ținut să-l informeze pe președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, că România nu acordă cetățenie ca în Malta.

"Știind că declarațiile din PE, mai ales ale șefilor de grupuri, sunt analizate de conducerea executivă a UE, am ținut să-l informez pe președintele van Rompuy că România nu acordă cetățenie română în condițiile în care acordă, spre exemplu, Malta — plătești, obții cetățenie. România a facilitat pe bună dreptate și cu temei redobândirea cetățeniei române de cei care au pierdut-o fără voința lor", a declarat Băsescu, la Cotroceni.

El a ținut să precizeze că nu este vorba despre un răspuns dat afirmațiilor lui Hannes Swoboda, liderul grupului S&D din Parlamentul European.

Hannes Swoboda, liderul grupului S&D din Parlamentul European (PE), a pledat recent pentru un cadru comun al UE privind acordarea cetățeniei. În opinia sa, nu este posibil ca problema acordării cetățeniei să fie doar de competența guvernelor naționale, pentru că obținerea cetățeniei într-o anumită țară membră aduce cu sine și drepturi europene, scrie Agerpres.

''Când, de exemplu, dl Băsescu le-a dat în număr mare cetățenie (n.r. română) moldovenilor, pe lângă faptul că a creat o diviziune în Moldova între cei care aveau cetățenie română și ceilalți, a fost deja clar că automat li s-a dat unor persoane, care sunt din afara UE, deodată, cetățenie UE.

Pentru mine și pentru grupul meu, mesajul este foarte clar. Respectând drepturile statelor membre, ar trebui să existe reguli europene comune, un cadru, privind acordarea cetățeniei'', a declarat eurodeputatul la Strasbourg.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus