Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.01.2014

Declarația Fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova

În legătură cu propunerea fracțiunii comuniștilor de a convoca o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru examinarea problemelor cu care se confruntă unele instituții media, fracțiunea parlamentară a PLDM declară că nu va participa la ședințele de plen din cadrul sesiunii vizate, din următoarele considerente:

PLDM și-a expus public poziția în problema vizată. Noi ne-am solidarizat cu comunitatea de jurnaliști și am cerut ca problemele apărute în relațiile cu operatorii de cablu să fie soluționate echitabil, în spiritul legii și în deplin acord cu principiile de funcționare a presei libere într-un stat de drept. De aceea ne vom concentra acțiunile noastre pentru reglementarea domeniului și neadmiterea unor astfel de situații. La moment, în cadrul Comisiei parlamentare de profil este creat un grup de lucru, în componența căruia sunt și membri ai fracțiunii PCRM, care va elabora un set de amendamente la legislația audiovizualului pentru a exclude pe viitor situațiile regretabile care s-au manifestat recent în relațiile dintre unele posturi TV și operatorii de distribuire a serviciilor TV prin cablu. Finalitatea dezbaterilor la subiectul vizat în ședințele de plen ale legislativului urmează a fi anume adoptarea unor amendamente la legislație și nu paradele la microfoane sau încercarea de a capta careva dividende politice prin exploatarea unor subiecte sensibile.

PLDM a fost, este și va rămâne fidel principiilor de libertate a presei și exprimare a opiniilor. Noi am probat prin acțiuni concrete, atât în calitatea de opoziție extraparlamentară cât și în postură de partid la guvernare, că am protejat libertatea presei și am contribuit real la diversificarea surselor de informare a cetățenilor și la accesul liber al tuturor forțelor politice la mass media. 

Este absolut evident că adevăratul scop al opoziției comuniste este de a antrena Forul legislativ în discuții sterile, de a genera conflicte în țară, de a compromite agenda noastră europeană și întoarcerea țării înapoi în izolare, atunci când ziariștii erau bătuți iar libertatea de expresie o aveau doar liderii comuniști. Nu avem nici un fel de dubii că, pe măsură ce ne apropiem de Uniunea Europeană, cu cât mai aproape este ziua când cetățenii țării noastre vor circula liber în Europa, cu cât mai multe proiecte de modernizarea a țării noastre sunt implementate, manifestările comuniștilor vor deveni tot mai virulente, iar discursul lor tot mai agresiv, demagogic și irațional.

Ne exprimăm convingerea că opoziția parlamentară va conștientiza că prin conflict, violență manipulare și minciună nu poate fi atins compromisul și echilibrul în societate, iar strategia orientată împotriva viitorul european și al propriilor cetățeni î-i va aduce inevitabil spre falimentul politic, anunță Fracțiunea parlamentară a PLDM.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus