Un avocat din Rezina este escortat la Centrul Naţional Anticorupţie pentru a fi audiat în cadrul unui dosar penal pentru corupere pasivă. Acum câteva ore, avocatul a fost prins în timp ce primea 200 de euro de la denunţător, iar reţinerea a avut loc în faţa Procuraturii raionului Rezina.
Potrivit denunţătorului, avocatul său i-ar fi cerut 300 de euro sub pretextul că-l poate ajuta să scape de un dosar penal instrumentat de organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliţie din Rezina. Banii urmau să ajungă la un ofiţer de urmărire penală care ar fi acceptat rezolvarea cazului prin determinarea părţii vătămate, ce figura în cauza instrumentată, să se împace cu bănuitul.
În aceste clipe ofiţerii CNA efectuează percheziţii în biroul ofiţerului de urmărire penală al IP Rezina, unde deja a fost depistată o parte din banii transmişi de denunţător, zilele trecute, sub controlul ofiţerilor CNA.
Pe faptul dat a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 324 Cod penal – corupere pasivă. În acest dosar, poliţistul este cercetat pentru corupere, iar avocatul în calitate de complice.
Potrivit CNA, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bărbaţii riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
21.01.2014Avocat şi poliţist, cercetaţi penal de CNA pentru corupere pasivă
Comentarii (0)