Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.01.2014

CCI a Moldovei și CCI Qatar au semnat un Acord de colaborare

CCI a Moldovei și CCI Qatar au semnat un Acord de colaborare

Pe 21 ianuarie 2014, la Chișinău, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Camera de Comerț a Statului Qatar au semnat un Acord de colaborare, cu scopul de a contribui la intensificarea relațiilor comercial - economice dintre cele două state.

Președintele CCI a Moldovei, Gheorghe Cucu, a menționat că, întreprinzătorii de la noi din țară sunt interesați de inițierea parteneriatelor de colaborare cu agenți economici din Qatar, în special în sectoarele agroalimentar, energetic, farmaceutic ș.a. "Schimburile comerciale bilaterale dintre statele noastre sunt foarte modeste. Pentru a facilita stabilirea contactelor între oamenii de afaceri și a-i informa despre oportunitățile oferite de Moldova, respectiv, Qatar, putem organiza misiuni economice, vizite și participări la expoziții, prezentări de companii. Salutăm semnarea Acordului de colaborare, ca fiind un prim pas în acest sens", a precizat președintele CCI a Moldovei.

Ali Bin Abdulatif al Misnad, trezorier de onoare al CCI Qatar a spus că țara sa poate fi puntea de legătură spre piețele din regiune. "Am observat că există interes față de colaborarea cu Qatar, iar noi, la rândul nostru, am dori să ne informăm despre posibilitățile de extindere a cooperării. Domeniile pe care le-ați enumerat prezintă interes pentru noi. Deși Qatar este un stat mic, el poate deveni o poartă de acces pentru mărfurile moldovenești pe care doriți să le exportați în regiunea noastră", a spus sursa citată.

Potrivit CCI, după semnarea Acordului, membrii delegației din Qatar au avut întrevederi bilaterale cu oameni de afaceri din Moldova.

Prezent la eveniment, Ion Mereacre, administrator al SRL "Molfarmgrup", a spus că întreprinderea sa produce carne de bovină și dorește să-și extindă piața de desfacere. "Efectuăm exporturi în Irak, Egipt, Libia. Fiind un produs tradițional, carnea de bovină este foarte apreciată pe piețele statelor din orient. Consumatorii de acolo preferă carnea crescută cu furaje naturale, fără premixuri, hormoni, iar noi le putem oferi o asemenea calitate. Inițierea relațiilor de colaborare cu Qatar ar constitui o oportunitate pentru noi", a spus întreprinzătorul.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în perioada ianuarie-noiembrie 2013 volumul comerţului exterior al Moldovei cu Qatar a însumat 72,6 mii USD, fiind constituit integral din importuri din Qatar.

În anul 2012 volumul comerţului exterior al Moldovei cu Qatar a înregistrat suma de 2,8 mii USD, dintre care exporturi de materiale plastice şi articole din acestea în valoare de 2 mii USD, şi importuri de utilaje, aparate şi dispozitive mecanice, părţi ale acestora în valoare de 0,8 mii USD.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus