La 27 ianuarie curent, la sediul misiunii OSCE din Chișinău a avut loc ședința ordinară a grupului de lucru pentru educație, cu participarea experţilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Principalele probleme puse în discuție au vizat funcționarea școlilor moldoveneşti cu instruire în grafie latină din partea stîngă a Nistrului și or. Bender, subordonate Ministerului Educației al Republicii Moldova.
Partea moldovenească a reiterat necesitatea stopării acțiunilor unilaterale și a exercitării presiunilor de orice gen asupra managerilor și angajaților acestor şcoli. În același timp, a fost exprimată deschiderea pentru elaborarea unui complex de măsuri menite să contribuie la rezolvarea problemelor ce țin de asigurarea funcționării eficiente a școlilor. Aceste măsuri trebuie să includă asigurarea bunei desfășurări a procesului educațional; asigurarea neîngrădită a școlilor cu materiale didactice, produse alimentare și alte mărfuri necesare; asigurarea deplasării libere a elevilor și profesorilor; asigurarea şcolilor cu sedii adecvate pentru studii (prin reîntoarcerea sediilor ce aparțineau școlilor sau prin oferirea condițiilor acceptabile și nediscriminatorii de arendare a acestora); stabilirea unor tarife nediscriminatorii la serviciile comunale etc.
În cadrul şedinţei s-a convenit asupra verificării în comun a respectării normelor sanitaro-igienice și normelor antiincendiu. De asemenea, a fost discutată perspectiva unei vizite comune ale reprezentanților politici în procesul de negocieri de la Chișinău și Tiraspol și ai membrilor grupurilor de lucru pentru educație în unele instituții de învățămînt din Tiraspol. Reprezentanții Ministerului Educației au propus ca aceste vizite să fie coroborate cu organizarea unor activități de schimb de experiență între cadrele didactice și manageriale din aceste școli. Propunerile pentru formatul și tematica acestor activități urmează să fie stabilite ulterior.
Partea transnistreană a reafirmat că procesul educațional din școlile cu instruire în grafie latină nu va fi periclitat.
Potrivit Ministerului Educației, la următoarea ședință a grupurilor de lucru vor fi continuate discuțiile privind problemele ce țin de arenda spațiilor pentru studii, tarifele pentru serviciile comunale, precum și problemele privind efectele juridice ale actelor de studii eliberate în regiunea transnistreană.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
27.01.2014La sediul misiunii OSCE din Chișinău a avut loc ședința ordinară a grupului de lucru pentru educație, cu participarea experţilor de pe ambele maluri ale Nistrului
Comentarii (0)