Trimite e-mail | Printeaza
Politic
28.01.2014

Eugen Carpov a avut o întrevedere cu Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Radojko Bogojevic

Eugen Carpov a avut o întrevedere cu Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Radojko Bogojevic

În contextul preluării în anii 2014-2015 a Preşedinţiei OSCE de către Elveţia şi Serbia, la data de 28 ianuarie a.c., Viceprim-ministrul Republicii Moldova Eugen Carpov a avut o întrevedere cu Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Ambasadorul Radojko Bogojevic.

În cadrul întrevederii oficialii au discutat despre situaţia actuală în procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi principalele aspecte ale dialogului Chişinău - Tiraspol. Totodată, interlocutorii au trecut în revistă rezultatele ultimelor runde de negocieri în formatul „5+2” şi s-au expus pe marginea pregătirilor pentru prima rundă de negocieri din acest an, care va avea loc pe 27-28 februarie, la Chişinău şi Tiraspol. Cu referire la agenda procesului de negocieri, Viceprim-ministrul pentru reintegrare a pledat pentru atingerea progresului pe cele trei coşuri convenţionale şi a subliniat importanţa continuării dialogului în cadrul mecanismelor existente.

Totodată, Eugen Carpov a reiterat necesitatea discutării subiectelor din coşul trei, care include aspecte politice, instituţionale şi de securitate, fapt ce va permite rezolvarea problemelor cu care se confruntă populaţia de pe cele două maluri ale Nistrului. „Există principii fundamentale non-negociabile, precum independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării. În procesul de reglementare transnistreană, Republica Moldova nu va deroga de la aceste elemente de bază. Aceste principii au fost reiterate şi în declaraţiile Ministerialei de la Dublin şi Kiev, prin care 57 state-membre ale OSCE au reafirmat ferma determinare de a identifica o soluţie viabilă a conflictului, bazată pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cu elaborarea unui statut special pentru regiunea transnistreană ”, a subliniat Eugen Carpov.

De asemenea, Eugen Carpov a accentuat necesitatea implicării active a societăţii civile în procesul de consolidare a încrederii între malurile râului Nistru, fapt ce ar aduce o contribuţie semnificativă la reglementarea conflictului transnistrean.

La rândul său, Reprezentantul Special a făcut o trecere în revistă a priorităţilor Preşedinţiei OSCE pentru anul 2014. Oficialul a confirmat necesitatea menţinerii dialogului politic între actorii implicaţi în procesul de reglementare, în conformitate cu principiile şi procedurile negocierilor în formatul „5+2”.  De asemenea, Radojko Bogojevic a menţionat că pe parcursul mandatului său vor fi depuse toate eforturile în direcţia soluţionării conflictului transnistrean.

În cadrul vizitei sale în Republica Moldova, Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Radojko Bogojevic, la 29 ianuarie curent, va efectua o vizită la Tiraspol, unde se va întâlni cu Evghenii Şevciuk şi Nina Ştanski, anunță Biroul pentru Reintegrare.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus