Trimite e-mail | Printeaza
Politic
29.01.2014

Natalia Gherman a avut o întrevedere cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, David Lidington

 Natalia Gherman a avut  o întrevedere cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, David Lidington

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut astăzi, 29 ianuarie 2014, o întrevedere cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,  David Lidington, care efectuează o vizită în R. Moldova, la invitaţia şefului diplomaţiei moldoveneşti.

În cadrul discuţiilor, ministrul Natalia Gherman a apreciat înalt susţinerea şi încurajarea de către Marea Britanie a apropierii R. Moldova de Uniunea Europeană. Totodată, ministrul moldovean de Externe a menţionat importanţa susţinerii guvernului britanic a transformărilor democratice, economice şi sociale care au loc în R. Moldova pe calea avansării integrării europene. 
 
De asemenea, în cadrul dialogului, o atenţie deosebită a fost acordată obținerii unui regim facilitat de vize cu Marea Britanie pentru cetăţenii moldoveni.

Un subiect aparte al discuţiilor au constituit relaţiile comercial-economice moldo-britanice. Ministrul Natalia Gherman şi-a exprimat dorinţa unei implicări mai active a investitorilor britanici în economia naţională, subliniind, în acest sens, că există un potenţial considerabil nevalorificat în raporturile comercial-economice dintre cele două state.

În context, a fost menţionată creşterea volumului exporturilor R. Moldova în Marea Britanie, care păstrează în continuare un trend ascendent.

La rândul său, ministrul britanic pentru Europa, David Lidington, a ţinut să menţioneze că, în prezent, relaţiile dintre ţările noastre sunt mai strânse ca niciodată şi au cunoscut o ascensiune constantă în ultima perioadă.
        
În aceeaşi ordine de idei, oficialul britanic a apreciat progresele autorităţilor de la Chişinău în implementarea reformelor și a reafirmat angajamentul guvernului Marii Britanii de a susţine perspectiva europeană a R. Moldova, inclusiv semnarea Acordului de Asociere RM-UE.

Potrivit MAEIE, Marea Britanie este unica ţară din UE cu care RM are un sold pozitiv şi se află pe locul 6 în topul ţărilor în care RM efectuează exporturi, printre care produse software, textile şi agricole.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus