Şeful Serviciului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, şi omologul său francez, Bruno Bezard, au semnat astăzi, la Paris, Acordul de cooperare între Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Direcţia Generală de Finanţe Publice de pe lângă Ministerul Economiei şi Finanţelor al Republicii Franceze.
Acordul bilateral de colaborare prevede dezvoltarea relaţiilor de cooperare între aceste două administraţii fiscale, marchează importanţa schimbului de experienţă şi a ,,know-how”-ului, în special prin schimbul de cele mai bune practici între administraţiile fiscale şi, de asemenea, urmăreşte modernizarea administraţiilor fiscale, ca acestea să facă faţă provocărilor în contextul schimbărilor permanente.
Acordul semnat mai prevede că cooperarea poate fi realizată prin intermediul schimbului de experienţă sub formă de vizite şi misiuni de studii, cu organizarea întâlnirilor între experţii ambelor părţi contractante, schimbului de informaţii în domeniul organizaţional sau legislativ referitor la activitatea părţilor, dar şi a schimbului de documentaţie.
La ceremonia de semnare a Acordului, şeful autorităţii fiscale naţionale, Ion Prisăcaru, a apreciat înalt fortificarea liniei de cooperare cu partea franceză, exprimându-i Directorului General de Finanţe Publice, Bruno Bezard, gratitudine pentru deschiderea în favoarea consolidării şi extinderii cooperării bilaterale, a transferului reciproc de practici şi experienţă.
Potrivit Acordului, în fiecare an, Direcţia Generală de Finanţe Publice şi Inspectoratul Fiscal Principal de Stat vor determina de comun acord subiectele relevante pentru ambele administraţii fiscale, precum şi tipul şi calendarul activităţilor.
După ceremonia de semnare a Acordului, delegaţia moldovenească a mai întreprins o vizită, la Directoratul Marilor Contribuabili, în cadrul căreia s-a familiarizat cu practica franceză de administrare fiscală a acestei categorii de contribuabili, anunță Serviciul de presă al IFPS.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
29.01.2014Serviciul Fiscal de Stat va colabora cu Direcţia Generală de Finanţe Publice de pe lângă Ministerul Economiei şi Finanţelor al Republicii Franceze
Comentarii (0)