Trimite e-mail | Printeaza
Economie
29.01.2014

Uniunea Orașelor din Moldova salută decizia Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale prevederile legislative privind plafonarea taxelor locale

Uniunea Orașelor din Moldova salută decizia Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale prevederile legislative privind plafonarea taxelor locale

Primarii orașelor membre ale UNOM au atenționat în repetate rânduri că plafonarea taxelor locale este un act legislativ neconstituțional. Modificările operate odată cu adoptarea Legii nr. 324 din 23 decembrie 2013 au fost adoptate fără consultări cu reprezentanții APL, fără avizarea Guvernului, cu grave încălcări ale legislației naționale și celei internaționale și au urmărit scopul de a limita autonomia locală.

Pierderile bugetelor locale, în rezultatul plafonării și anulării mai multor taxe, au fost estimate la circa 200 milioane de lei, astfel plasând administrațiile orașelor în imposibilitatea de a implementa importante proiecte de dezvoltare și asigurare a cetățenilor cu servicii de calitate.

Prin urmare, acest act legislativ îngrădea dreptul constituțional al cetățenilor la un trai decent. 

Prin verdictul Curții Constituționale din 28 ianuarie 2014 și ulterioara abrogare de către Parlament a prevederilor legislative privind plafonarea taxelor locale, APL vor reveni la posibilitatea de formare a bugetelor aprobate și realizarea proiectelor și programelor de dezvoltare social-economică a comunităților, planificate pentru anul 2014.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus