În perioada 15-29 ianuarie, o echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) condusă de Max Alier a purtat la Chișinău discuţii cu autorităţile Republicii Moldova cu privire la politicile care ar putea sta la baza unui program susținut de FMI. Misiunea a ajuns la concluzia că economia Republicii Moldova și-a revenit puternic după seceta gravă din 2012. În anul 2013, conform prognozei, s-a înregistrat o creștere economică de 7½ la sută, inflația s-a menținut în jurul cifrei de 5 la sută, deficitul bugetului guvernului general s-a redus până la 1,8 la sută din PIB, iar poziția conturilor externe ale Balanței de plăți s-a îmbunătățit.
La încheierea vizitei, Max Alier a făcut următoarea declaraţie: “Misiunea a înregistrat progres în ceea ce privește înțelegerea priorităților de politici economice și financiare ale Guvernului. În cadrul vizitei au fost discutate politicile care ar putea sta la baza unui program susținut de FMI, inclusiv politicile menite să asigure sustenabilitatea bugetar-fiscală, promovarea unei politici monetare prudente și consolidarea sectorului financiar. Discuțiile vor continua pe parcursul următoarelor săptămâni.”
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.01.2014Max Alier: “Misiunea FMI a înregistrat progres în ceea ce privește înțelegerea priorităților de politici economice și financiare ale Guvernului
Comentarii (0)