Procuratura de Transport a finalizat şi expediat în instanţa de judecată 10 cauze penale vizînd comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în proporţii deosebit de mari.
În calitate de învinuiţi în aceste dosare figurează 10 persoane juridice şi 5 persoane fizice, care, în perioada anilor 2010 – 2013, au efectuat tranzacţii fictive de livrare către Î.S. „Calea Ferată din Moldova” a mărfurilor în sumă pe peste 75 milioane lei. În realitate însă, potrivit celor constatate de procurori, aceste tranzacţii nu au fost confirmate prin efectuarea livrărilor, nefiind calculate şi achitate impozite şi taxe la bugetul de stat în sumă totală de peste 12 milioane lei.
În scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune, procurorii au aplicat sechestre pe 12 conturi bancare a mai multor întreprinderi, care deţin mijloace financiare pe conturi. Pe moment, persoanele învinuite au interdicţia de a părăsi localitatea, iar procurorii întreprind acţiuni de urmărire penală în scopul depistării locului aflării a încă 2 organizatori ai respectivei scheme criminale şi tragerii lor la răspundere penală.
În cadrul documentării respectivelor cauze penale, procurorii au stabilit implicarea în schema frauduloasă a unui inspector din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi au declanşat o cauză penală pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu. Cauza penală privind funcţionarul respectiv este cercetată de Procuratura Anticorupţie.
Pentru comiterea evaziunii fiscale, Codul penal prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale sau închisoare de pînă la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Procurorii desfăşoară investigaţii şi în privinţa altor fapte de încălcare a legislaţiei şi fraudare a bugetului public şi al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, relatează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.