Titlul a fost oferit la propunerea Premierului italian Enrico Letta, prin semnătura Preşedintelui Republicii Italiene, Giorgio Napolitano.
Prim-ministrul Iurie Leancă a primit Insigna de Comandor al Ordinului „Meritul Republicii Italiene” pentru efortul depus la dezvoltarea relațiilor bilaterale atât pentru perioada cât a deținut funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, cât și în cea de Prim-ministru al Republicii Moldova. Decoraţiile şi diploma i-au fost înmânate de către Enrico Nunziata, Ambasadorul Republicii Italiene în țara noastră, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
„Impulsul puternic pentru dezvoltarea cooperării bilaterale și, mai ales, cooperarea cu UE și cu principalele organizații internaționale, a asigurat Moldovei o stabilitate tot mai mare și o îmbunătățire a situației economice generale, condiții de bază pentru atragerea noilor investiții. Pentru aceste merite excepționale și pentru simpatia deosebită care vă leagă de Italia, sunteți decorat cu ordinul de Comandor al Ordinului „Meritul Republicii Italiene” cu dreptul de a purta insignele. Vă doresc sănătate Dumneavoastră și întregului popor moldovenesc”, se spune în diploma semnată de Preşedintele italian, Giorgio Napolitano.
Chiar în timpul ceremoniei, Premierul a fost felicitat, prin telefon, cu această ocazie de către fostul Ambasador al Italiei în Republica Moldova, Stefano de Leo. Acesta a menționat că Iurie Leancă este cel mai tânăr deținător al acestui titlu din istoria Italiei.
„Sunt onorat! Este nu doar o apreciere pentru modesta mea activitate, dar și pentru tot ce am făcut cu colegii în această perioadă pentru a avea o relație cât mai substanțială cu Republica Italia, pentru care nutrim cele mai calde sentimente. Sunt convins că această înaltă apreciere va contribui la consolidarea relațiilor bilaterale”, a spus Premierul, menționând că este pentru prima dată când primește o distincție.
Prim-ministrul Iurie Leancă a primit și Ordinul Prezidenţial de Excelenţă, oferit de ex-Preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili.
„Știm că puneți în aplicare reforme dificile pentru această regiune. Este cunoscut faptul că suntem pe aceeași cale a democrației și a unui viitor mai bun pentru cetățenii țărilor noastre. Este o cale lungă și dificilă, dar credem că vom obține ceea ce ne-am propus”, a spus, în cadrul ceremoniei, Avtandil Mikatsadze, însărcinat cu Afaceri al Georgiei în Republica Moldova.
„Avem o relație de prietenie de lungă vreme. Avem același scop, de a trăi în marea și prospera familie europeană. E adevărat că această cale este lungă și dificilă, dar dacă ne vom consolida eforturile ne va fi mai ușor. Sunt onorat să primesc această înaltă distincție și vă mulțumesc pentru aceasta”, a afirmat Iurie Leancă.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
11.02.2014Iurie Leancă a primit titlul de Comandor al Ordinului „Meritul Republicii Italiene”
Comentarii (0)