Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.02.2014

Ministerul Economiei a lansat o campanie de informare a agenţilor economici privind Acordul de Comerţ Liber cu UE (DCFTA)

Primul seminar dedicat informării mediului de afaceri din ţară privind implementarea Acordului de Creare a Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător RM-UE (DCFTA) şi a Acordului de Comerţ Liber cu Turcia a avut loc la 14 februarie curent, în incinta Ministerului Economiei. Evenimentul va fi urmat, în timpul apropiat, de mese rotunde şi seminare cu agenţi economici, organizate în toate raioanele ţării.

Antreprenorii şi reprezentanţii asociaţiilor de business din sectorul agro-alimnetar, membri ai patronatelor precum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice de stat prezenţi la seminar au aflat care vor fi posibilităţile de export după semnarea Acordului, mecanismele de protecţie comercială, instrumentele de susţinere şi proiectele de finanţare destinate producătorilor autohtoni pentru dezvoltarea competitivităţii.

Potrivit specialiştilor Direcţiei generale poltici comerciale din cadrul Ministerului Economiei, după intrarea în vigoare a Acordului, antreprenorii moldoveni vor beneficia de condiţii preferenţiale în ceea ce priveşte accesul produselor pe piaţa UE. Aceasta prevede acordarea contingentelor tarifare de către RM şi UE, precum şi eliminarea progresivă de către RM a taxelor vamale pentru anumite produse agricole selectate, realizarea căreia va urma parcursul unei perioade de tranziţie mai îndelungate, de maximum 10 ani. Astfel, pentru sectoarele sensibile Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC) oferă producătorilor autohtoni mai mult timp pentru a se adapta la un mediu mai competitiv, interval în care consumatorilor li se oferă o alegere mai vastă de produse la preţuri mici şi calitate sporită. În ceea ce priveşte taxele vamale la export, acestea vor fi interzise din start.

De asemenea, agenţii economici au fost informaţi şi despre condiţiile de comerţ bilateral şi concesiile aplicate la un şir de produse agricole importate şi exportate în ţara noastră după semnarea Acordului de Comerţ Liber cu Turcia.

Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei, ZLSAC urmează să creeze oportunităţi pentru comerţ prin diminuarea taxelor de import. Astfel, agricultura Republicii Moldova va beneficia substanţial de pe urma reducerii taxelor vamale pentru produsele agricole şi pentru produsele agricole procesate. Noi oportunităţi pe piaţa UE şi standarde mai înalte de producţie vor aduce investiţii, vor stimula modernizarea agriculturii şi vor îmbunătăţi condiţiile de muncă.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus