Misiunea Băncii Mondiale va elibera un grant, în sumă de 300 mii dolari americani, pentru elaborarea specificaţiilor tehnice în scopul modernizării sistemului informaţional al IFPS, urmare a discuţiilor purtate cu Şeful SFS, Ion Prisăcaru, în cadrul vizitei din octombrie 2013, a declarat expertul Misiunii Băncii Mondiale, Specialist superior sector public, Shilpa Pradhan, în cadrul întrevederii de astăzi cu conducerea SFS. Echipa Băncii Mondiale în domeniul administrării fiscale se află, în perioada 17- 24 februarie 2014, în vizită la IFPS, cu scopul aprecierii situaţiei actuale a administraţiei fiscale, inclusiv sub aspectul organizării informaţionale a sistemului fiscal.
Din componenţa Misiunii fac parte Shilpa Pradhan, specialist superior sector public, Munawer Khwaja, specialist principal sector public, Stella Ilieva, economist superior, şi Wyatt Grant, consultant.
Solicitat de experţii BM să se pronunţe asupra principalelor impedimente în calea modernizării şi eficientizării administrării fiscale, Ion Prisăcaru a menţionat statutul nedefinit al Serviciului Fiscal de Stat, care, în actualele condiţii, nu este o instituţie unitară. „În Republica Moldova nu există o instituţie unitară responsabilă de administrarea fiscală. Structurile teritoriale ale fiscului au fiecare statut juridic, iar în procesul de colectare a veniturilor sociale este implicată o altă instituţie guvernamentală. Nu cunosc o altă ţară cu o asemenea experienţă”, a declarat Ion Prisăcaru. Cu referire la contribuţiile sociale la buget, Ion Prisăcaru a mai specificat că gestionarea în paralel a acestora de către o altă instituţie provoacă haos şi inconvenienţe: „ Astăzi, 17 februarie 2014, noi nu deţinem informaţii despre situaţia pe domeniu din perioada octombrie-decembrie 2013, ceea ce, la modul obiectiv, prezintă piedici artificiale în activitatea de administrare fiscală”.
La acelaşi subiect, şeful autorităţii fiscale a menţionat că proiectul de modernizare şi eficientizare a fiscului nu va crea tensiuni sociale şi că, la modul cert, colaboratorii fiscali nu vor fi concediaţi. Printre fenomenele ce împiedică buna activitate a instituţiei, Şeful SFS a relevat că fiscul nu dispune de dreptul de a iniţia investigaţii fiscale şi că, spre exemplu, în 2013 doar 8 % din controalele fiscale au fost efectuate din iniţiativa instituţiei, celelalte fiind operate la solicitările MAI, Procuraturii, CNA etc. Pentru a schimba situaţia în bine, a spus Ion Prisăcaru, a fost elaborat un proiect de lege, care va fi propus spre avizare instituţiilor abilitate ale statului, conducerea IFPS acordând o atenţie deosebită modernizării sistemului informaţional al instituţiei, fără de care este imposibil de activat eficient şi de acordat servicii de calitate contribuabililor. Un alt drept de care doreşte să beneficieze SFS este cel de a acorda explicaţii agenţilor economici în aplicarea legislaţiei fiscale, argumentul fiind că orice adresare a contribuabililor trebuie să primească un răspuns prompt. Pe finalul întrevederii, experţii Misiunii Băncii Mondiale au apreciat iniţiativele conducerii IFPS privind modernizarea şi eficientizarea SFS şi, pe perioada aflării în Moldova, au menţionat că vor depune eforturi susţinute pentru a identifica cele mai bune căi pentru soluţionarea problemelor identificate, anunță un comunicat al IFPS.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
18.02.2014Banca Mondială va finanţa modernizarea sistemului informaţional al IFPS
Comentarii (0)