În cadrul vizitei oficiale în China, Ministrul Culturii, Monica Babuc, a avut o întrevedere cu Vicesecretarul General al Administrației orașului Shanghai, Zong Ming. Părțile și-au exprimat interesul de a contribui ferm la implementarea prevederilor Programului de cooperare în domeniul culturii între Republica Moldova și Republica Populară Chineză, semnat în această săptămână la Beijing de către miniștrii Culturii, Monica Babuc și Cai Wu.
Subiectele principale abordate în cadrul întâlnirii au vizat dinamica relaţiilor moldo-chineze, consolidarea dialogului la nivel interinstituțional, proiectele comune de cooperare în domeniul culturii şi trasarea unor perspective de aprofundare a colaborării.
Monica Babuc a menţionat deschiderea Ministerului Culturii al Republicii Moldova pentru consolidarea relaţiilor bilaterale de cooperare între cele două state, realizarea unor proiecte investiţionale în domeniul culturii, precum şi realizarea unor acţiuni care să contribuie la îmbogăţirea spirituală a acestor două popoare prin intermediul artei contemporane, a patrimoniului cultural şi a altor valori reprezentative ale civilizaţiei şi culturii ţărilor noastre.
Zong Ming a subliniat că, administrația orașului Shanghai acordă o atenție deosebită păstrării valorilor culturale, promovării inovațiilor în cultură, dezvoltării serviciilor culturale și organizării acțiunilor culturale internaționale. Vicesecretarul General a specificat că, o prioritate a administrației orașului Shanghai este de a continua dezvoltarea industriilor creative, care la momentul actual contribuie cu 11% la veniturile în bugetul local.
În context, Monica Babuc a remarcat că, conform Strategiei Naționale de Dezvoltare a Culturii ”Cultura 2020”, dezvoltarea industriilor culturale și creșterea contribuției acestui domeniu la Produsul Intern Brut (PIB) este o prioritate a ministerului, reiterând interesul de a dezvolta un parteneriat cu China pentru dezvoltarea industriilor culturale şi digitalizării patrimoniului cultural.
Ministrul Culturii a invitat instituțiile de cultură din orașul Shanghai să participe la principalele evenimente culturale organizate la Chișinău: Festivalul internațional de muzică “Mărţişor”; Festivalul internațional al vedetelor de Operă „Maria Bieşu”; Festivalul internațional de Teatru ”Bienala Teatrului Eugene Ionesco” și Bienala Internațională de Artă Contemporană, menționând că, aceste acțiuni ar contribui la noi oportunități de a ne cunoaște artiștii, scriitorii, cinematografia, artele plastice, folclorul, alte valori reprezentative ale civilizației şi culturii țărilor noastre.
În cadrul vizitei, ministrul Culturii, Monica Babuc, și rectorul Academiei de Muzică Teatru și Arte Plastice, Victoria Melnic, au avut o întrevedere cu conducerea Academiei de Teatru din Shanghai. Părțile au discutat despre unele proiecte de perspectivă care ar putea fi realizare între cele două Academii: schimb de studenți, acordarea unor stagii pentru tinerii specialiști și profesori, participarea comună la festivalurile de teatru și film organizate pentru studenți de către ambele părți etc. , anunță un comun icat al Ministerului Culturii.