Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.02.2014

Programul moldo-german de sporire a calificării managerilor se preconizează să fie prelungit

Programul moldo-german de sporire a calificării managerilor se preconizează să fie prelungit

Pe 20 februarie 2014, conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei a avut o întrevedere cu Andreas Obersteller, director general adjunct pe politici economice al Ministerului Federal al Afacerilor Economice şi Energiei al Germaniei. În cadrul întrunirii, părțile au discutat despre posibilitățile de intensificare a relațiilor de colaborare în vederea susținerii agenților economici, inclusiv prin prelungirea Programului moldo-german de sporire a calificării managerilor.

Președintele CCI a Moldovei, Gheorghe Cucu, a accentuat bunele și îndelungatele parteneriate pe care le are CCI a Moldovei cu mai multe Camere, organizații și instituții din Germania, cu suportul cărora au fost realizate diverse proiecte destinate mediului de afaceri.

"Unul dintre cele mai remarcabile proiecte este Programul moldo-german de sporire a calificării managerilor (MTP), inițiat în anul 2008, prin semnarea unui memorandum între Ministerul Economiei şi Comerţului al Republicii Moldova şi Ministerul Federal al Economiei şi Tehnologiilor din Germania. În Moldova, coordonator al proiectului este CCI, iar în Germania – asociația GIZ (Deutsche Gesellschast fur Internationale Zusammenarbeit).

Până la momentul actual, în cadrul acestuia au fost instruiți și au efectuat stagii de o lună, în Germania, circa 150 de manageri autohtoni din diverse domenii. Pe durata stagiului, managerii au luat parte la traininguri şi seminare practice, au vizitat întreprinderi notorii, au avut întrevederi de afaceri.

Camera de Comerţ şi Industrie susţine derularea acestui program, ce contribuie atât la sporirea culturii manageriale în ţara noastră, cât şi la dezvoltarea relaţiilor comercial-economice moldo-germane", a spus Gheorghe Cucu.
Andreas Obersteller a apreciat înalt aportul CCI a Moldovei în vederea implementării MTP, menționând că Guvernul german va susține și în continuare acest proiect.

"În prezent, MTP este gestionat de Ministerul Federal al Afacerilor Economice şi Energiei. Germania desfășoară programe similare în 16 țări, inclusiv în India, China.

Este remarcabil faptul că, anume Camera de Comerț și Industrie este coordonatorul MTP în Moldova, deoarece proiectul este destinat întreprinzătorilor. Avantajele MTP sunt reciproce pentru economiile ambelor state, iar participanții au posibilitatea de a prelua experiența germană și de a-și găsi parteneri de afaceri", a precizat oficialul german.

Sursa citată a mai reiterat că programul, care expiră la sfârșitul anului curent, urmează să fie prelungit, însă similar Guvernului Germaniei, ar fi bine ca și Guvernul Republicii Moldova să contribuie financiar la realizarea MTP.

Părțile au mai discutat despre dezvoltarea parteneriatului public-privat, precum și despre perspectivele semnării Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv RM-UE.

Menționăm că, pentru anul 2014, la MTP se preconizează să participe 40 de manageri autohtoni. La momentul actual se desfășoară cursurile pentru prima grupă de manageri. Ei vor pleca în Germania în iunie curent.

Potrivit CCI, pe 25 martie 2014 va avea loc interviu de selectare a candidaților pentru următoarele grupe.
Managerii interesați să participe la Program, pot găsi informații suplimentare pe www.training-center.md, tel.: 022 23-32-86, e-mail: training@chamber.md

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus