Trimite e-mail | Printeaza
Economie
25.02.2014

Vasile Botnari: În 2014, raionul Hîncești va beneficia de un volum semnificativ de investiții pentru reabilitarea drumurilor

Vasile Botnari: În 2014, raionul Hîncești va beneficia de un volum semnificativ de investiții pentru reabilitarea drumurilor

În 2014, raionul Hîncești va beneficia de un volum semnificativ de investiții pentru reabilitarea drumurilor, atât din proiecte cu finanțare externă - 23 milioane de euro, cât și din Fondul Rutier - cca 53,4 milioane lei. Despre aceasta a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, în cadrul întrevederii de azi cu activul raionului Hîncești.
 
"Ministerul Transporturilor implementează un amplu program de reabilitare a drumurilor naționale, pentru care în următorii trei ani vom valorifica o investiție de cca 500 milioane de euro. În raionul Hîncești, anul acesta va intra în reparații traseul Hîncești-Lăpușna cu o lungime de 37 km, pentru care vom valorifica o investiție de 23 milioane de euro ", a declarat Vasile Botnari.
 
Potrivit MTID, majoritatea solicitărilor primarilor însă țin de reparația drumurilor locale, pentru care autoritățile locale spun ca nu dispun de bani, motiv pentru care acestea degradează. În replică, ministrul Vasile Botnari a menționat ca tocmai pentru soluționarea acestei probleme, anul curent, în premieră, din Fondul Rutier au fost alocate cca 400 milioane de lei destinate autorităților locale pentru reparația drumurilor dintre sate. "Anul acesta, vom repara drumurile din peste 700 de sate. Pentru raionul Hîncești în acest scop au fost prevăzute 23,3 milioane de lei, mijloace din care vor fi reparate drumuri de acces către 35 de localități. Prioritate va fi acordată asigurării accesului către școli, spitale, Primării. An de an, vom extinde volumul alocațiilor, astfel ca în cîțiva ani să soluționăm problema durmurilor din țară atât la nivel național, cât și local", a spus Vasile Botnari.
 
Totodată, ministrul a atras atenția primarilor asupra necesității bunei gestionări a banilor prevăzuți pentru reparația drumurilor. "Banii vor fi alocați autorităților locale, care vor organiza licitațiile pentru selectarea executorilor. Important este ca aceste mijloace financiare să fie utilizate corect, conform destinației", a punctat ministrulu Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în discuția cu primarii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus