„Mâine este data de 27 februarie, ne așteptăm la a doua știre din lanțul "breaking news" pe vize și, de fapt, urmează să fie penultima știre. După asta urmează să se întâmple ultima decizie - a Consiliului European. În momentul în care vom avea această decizie, în sfârșit, cetățenii vor putea călători fără vize, doar în baza paşapoartelor moldovenești, dar este vorba doar de pașapoartele biometrice. Este condiția absolut necesară, nu în zadar de la 1 ianuarie 2011 am decis să eliberăm doar pașapoarte biometrice, iar de la 1 ianuarie 2012 eliberăm aceste pașapoarte și în ambasadele şi în consulatele Republicii Moldova de peste hotare.
Oricum, cred că dacă analizăm cifrele câți cetățeni din Republica Moldova au obținut aceste pașapoarte biometrice și câți încă nu au obținut, mai e încă mult de făcut în acest sens.
Pe acest motiv, voi solicita colegilor de la Ministerul Tehnologiei Informației să analizeze posibilitatea a câteva elemente. Cred că este cazul să uniformizăm preţurile pentru paşapoartele eliberate copiilor, pentru că acum, din ceea ce am văzut în analizele de la colegi, există două taxe: una pentru copiii de până la 7 ani și una de la 7 până la 12 ani. Și cred că putem face această uniformizare, dar nu în sensul creșterii, ci în sensul descreșterii prețurilor și vorbim de solicitări pe termen obișnuit, nu cele de urgență.
Totodată, în afară de această uniformizare, ținând cont de faptul că, iată, momentul se apropie când vom putea călători fără de vize, cred că presiunea pe colegii de la „Registru" va crește, știu că tendința este deja în creștere și vă solitit să examinați și posibilitatea, pentru o anumită perioadă, de exemplu până la finele acestui an, a reducerii costurilor, în mod special, pentru copii și eventual pentru pensionari, cei care aparțin unor categorii de persoane mai vulnerabile din punct de vedere social.
Al doilea subiect ține de faptul că, după cum știți, de la 1 ianuarie, acest an, producția vinicolă moldovenească nu mai are îngrădiri pentru a intra pe piața Uniunii Europene, nu există niciun fel de contingente, că există o piață liberalizată. Totodată, dl ministru Bumacov, noi încercăm să penetrăm și alte piețe mai puțin tradiționale, dar, în același timp, noi am constatat atunci când am discutat și la Consiliul Economic, dar și la întâlnirea cu vinificatorii moldoveni, câteva probleme - bariere administrative interne, ce fac ca exporturile noastre să fie mult mai scumpe şi mai puțin competitive. Iar așa cum am stabilit noi, cuvântul „competitiv" trebuie să fie cel mai important cuvânt-cheie pentru săptămânile și lunile care ne așteaptă.
Dumneavoastră știți foarte bine cât costă un certificat de conformitate a producţiei alcoolice. Am constatat, dle ministru, până la discuția cu vinificatorii, că costă în jur de 2.000 de lei. Asta în timp ce în Uniunea Europeană un astfel de certificat costă de la 12 la 20 de euro.
Deci, vă solicit în regim de urgență, dle ministru, nu doar să examinați, dar și să reduceți aceste costuri cel puțin în jumătate. Astfel încât atunci când în mod special e vorba de unele partide de testare a pieței, cum a fost cazul pe care l-au invocat vinificatorii, noi să putem să stimulăm exportatorii noștri și nu, prin aceste bariere existente, doar să le creăm probleme.
La fel, trebuie să examinăm posibilitatea să nu fie necesar pentru fiecare partidă de la același producător câte un certificat, ceea ce, iarăși, scumpește această opreațiune de export și va fi bine să analizăm transparența activității în acest domeniu prin publicarea unor cerințe și condiții pentru obținerea certificatului de conformitate pe pagina web al Centrului Național de Verificare a Producției Alcoolice. Și atunci o să dispară ambiguități, interpretări, eventuale riscuri de corupere ș.a.m.d.
Deci, noi așa am convenit, ca vom facem tot ce-i posibil ca să stimulăm, să ajutăm producătorii noștri, în mod special cei care sunt prezenți pe piețe externe, să-i ajutăm și să eliminăm toate aceste obstacole. "
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.02.2014Declarațiile Prim-ministrului Iurie Leancă, în debutul ședinței Guvernului din 26 februarie 2014
Comentarii (0)