Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a discutat despre planul de colaborare în acest sens cu Tamara Sulukhia, Lider de Sector pentru Dezvoltare Durabila în Belarus, Moldova şi Ucraina din cadrul Băncii Mondiale.
Vasile Botnari a informat că, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a demarat pregătirile pentru implementarea în 2014 a unui amplu proiect de reparaţii a drumurilor locale, în acest scop fiind alocate din Fondul Rutier 390 milioane de lei. „Am reuşit , în premieră, identificarea surselor de finanţare pe intern pentru repararea drumurilor dintre sate, ca să asigurăm accesul locuitorilor spre principalele obiectivele sociale. Avem însă nevoie și de sprijinul partenerilor de dezvoltare pentru a înregistra un progres mai mare în această direcție”, a afirmat Vasile Botnari.
În replică, Tamara Sulukhia a anunţat că obiectivul vizitei sale în Moldova este anume de a urmări îndeaproape aspecte ce ţin de implementarea portofoliului sectorului de dezvoltare durabilă în transport şi alte domenii, inclusiv a celui privind reabilitarea drumurilor locale.
În cadrul aceleiași întrevederi, ministrul Vasile Botnari și reprezentantul Băncii Mondiale au discutat despre cum ar putea fi urgentate procedurile necesare pentru semnarea Acordului de finanțare cu BM, dedicat lucrărilor la infrastructura drumurilor din Republica Moldova, anunță MTID.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
27.02.2014Banca Mondială este disponibilă să ofere sprijin pentru lucrări de dezvoltare a drumurilor locale din Moldova prin finanţarea unui proiect în valoare de cca 30 milioane de dolari
Comentarii (0)