Ambasadorul Radojko Bogojević, Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE din partea Elveției pentru procesul de reglementare transnistreană, a salutat astăzi înlăturarea obstacolelor pentru libera circulație a persoanelor cu reședință permanentă în regiunea transnistreană posesori de pașapoarte străine, altele decât moldovenești.
Decizia protocolară privind libera circulație a fost semnată în timpul primei runde de negocieri în formatul 5+2 sub egida Președinției OSCE din partea Elveției, care s-a încheiat astăzi în Viena.
”Sunt încurajat de atmosfera constructivă și rezultatul practic al discuțiilor noastre privind problemele sociale, precum și semnarea unei decizii protocolare privind libera circulație, inițiate anul trecut în Kiev,” a spus Ambasadorul Bogojević, care a prezidat întâlnirea de două zile.
Ambasadoarea Jennifer Brush, Șefa Misiunii OSCE în Moldova, a spus: ”Îndemn părțile să continue să se axeze pe libera circulație, și să acționeze în direcția deschiderii podului Gura-Bîcului. Salut eforturile tuturor părților în asigurarea implementării acordurilor atinse în 2012-2013”.
Una dintre prioritățile Președinției OSCE în 2014 din partea Elveției este îmbunătățirea vieților oamenilor. ”Identificarea soluțiilor pentru problemele cotidiene ale oamenilor de pe ambele maluri ale râului Nistru trebuie să fie o prioritate cheie”, a spus Ambasadorul Bogojević, salutând progresele în domenii precum pensiile și asistența socială pentru persoanele care și-au schimbat locul de reședință, precum și probleme de mediu.
Ambasadorul Bogojević a accentuat necesitatea continuării întâlnirilor regulate între reprezentanții politici într-un proces orientat spre rezultate. ”Dialogul în sine ajută la stimularea încrederii și reducerea tensiunilor. Totuși, orice proces politic trebuie să aibă un scop final, și suntem martorii deschiderii discuțiilor privind statutul politic al Transnistriei ca un scop interimar în direcția realizării căruia vom întreprinde acțiuni”.Ambasadoarea Brush a spus că subiectul despre educație a fost un subiect cheie printre multele preocupări presante. ”Salut eforturile tuturor părților implicate în asigurarea bunei funcționări a școlilor cu predare în grafia latină în Transnistria”.
”Subiectul despre educație trebuie depolitizat”, a adăugat Ambasadoarea Brush. ”Copii trebuie să poată studia în limba în care aleg ei”.
Alți participanți la negocierile în formatul 5+2 au fost negociatorii principali din partea Moldovei și Transnistriei, Eugen Carpov și Nina Ștanschi, precum și reprezentanții mediatorilor și observatorilor – Federația Rusă, Ucraina, SUA și UE.
Următoarea întâlnire este planificată să se desfășoare pe 10-11 aprilie la Viena.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
28.02.2014Negocierile privind reglementarea transnistreană s-au încheiat în Viena cu progrese în domeniul liberei circulații
Comentarii (0)