Ministerul Afacerilor Externe al României regretă profund deteriorarea situaţiei din Crimeea, importantă regiune din sudul Ucrainei.
Păstrarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei reprezintă, din punctul de vedere al României, ca şi al comunităţii internaţionale, elemente de bază, absolut necesare pentru menţinerea stabilităţii şi securităţii regionale. În calitate de stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, România urmăreşte activ, cu deosebită atenţie şi îngrijorare, evoluţiile care pot altera parametrii statalităţii ucrainene. România este în contact cu partenerii săi din UE şi NATO în legătură cu aceste evoluţii.
MAE român consideră că este necesară respectarea întocmai a regimului juridic în vigoare, acceptat de către statul gazdă, cu privire la staţionarea trupelor străine care se află pe teritoriul regiunii ucrainene Crimeea.
Evitarea unei situaţii de vid de autoritate, de natură să afecteze capacitatea de menţinere a ordinii publice, este absolut necesară în această perioadă, pentru garantarea siguranţei şi integrităţii cetăţenilor ucraineni, indiferent de etnia acestora. În acelaşi spirit de profundă preocupare, MAE consideră că prevenirea violenţelor de orice natură trebuie urmărită în mod constant de către autorităţi şi cetăţeni.