Doritorii de a îşi încălzi casele sau microîntreprinderile cu energie din biomasă pot beneficia de cazane moderne pe bază de pelete sau brichete cu 1.300 euro rambursare din costuri. Majorarea cotei de subvenţionare de la 1.000 la 1.300 de euro a fost aprobată vineri, 28 februarie, prin votul membrilor Consiliului Proiectului Energie şi Biomasă, condus de Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.
”Sprijinul financiar pentru instalarea cazanelor pe biomasă în locuințe sau microîntreprinderi în zonele rurale țintește mai multe obiective. Pe de o parte, astfel, sporim independența și securitatea energetică a țării, utilizând inteligent deșeurile agricole, iar pe de altă parte creștem nivelul de viață al cetățenilor, care beneficiază de confort termic sporit la costuri mai mici față de resursele energetice tradiționale”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.
Cazanele ce pot fi procurate în cadrul acestui program urmează a fi produse şi/sau asamblate în Republica Moldova. Până în prezent, 15 companii au fost acreditate de către Agenţia pentru Eficienţă Energetică să ofere cazane pentru gospodării casnice în cadrul programului. Companiile respective au în portofoliu o gamă variată de cazane produse în Republica Moldova sau asamblate local de la producători renumiţi din Europa, cum ar fi Germania, Polonia, Cehia, România, Letonia, Grecia. Procesul de acreditare a companiilor ce vor livra cazane pe biomasă este unul continuu.
„Prin mărimea subvenţiei ne propunem să acoperim şi o parte din cheltuielile de instalare a cazanelor, care reprezintă, în medie, 30% din costul acestora. Decizia a fost luată în urma numeroaselor solicitări a doritorilor de a achiziţiona cazane pe biomasă la preţuri mai avantajoase”, a declarat Nicolae Zaharia, expert în dezvoltarea afacerilor în cadrul Proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă”.
Circa 600 de familii vor putea cumpăra cazane moderne pe bază de biomasă în condiţii avantajoase. Până în prezent, circa 100 de familii s-au înscris în program.
Toată informaţia despre program, inclusiv oferta de cazane şi datele de contact ale companiilor acreditate este disponibilă pe www.biomasa.md
Programul de acordare în condiţii avantajoase a cazanelor pe biomasă pentru gospodăriile casnice este o activitate a Proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă”, realizată în parteneriat cu Agenţia pentru Eficienţă Energetică.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.03.2014A fost mărită până la 1.300 de euro cota de subvenţionare a procurării cazanelor pe biomasă pentru gospodării casnice şi microîntreprinderi
Comentarii (0)