Departamentul de stat al SUA susține că din 1992 Statele Unite au oferit aproape 1,2 miliarde dolari ca ajutor pentru Republica Moldova, inclusiv peste 22 milioane dolari în anul fiscal 2013 şi 262 milioane dolari prin programul Compact al Corporației Provocările Mileniului (MCC) lansat în 2010 pentru o perioada de cinci ani. Această asistență a sprijinit o serie de reforme economice, a sectorului justiției, democratic și alte reforme care promovează integrarea europeană a Republicii Moldova și demonstrează puterea relației bilaterale SUA-Moldova. Ca parte a vizitei Prim-ministrului Leancă la Washington astăzi, Statele Unite ale Americii anunță o creștere de 60 la suta a asistenței SUA orientate spre creșterea productivității și competitivității întreprinderilor din Moldova și de a facilita accesul vinului moldovenesc pe pieţele Uniunea Europeană (UE). Programele SUA în curs de desfășurare în Republica Moldova au următoarele obiective:
Susţinerea creșterii economice durabile
Programele anunţate astăzi vor ajuta întreprinderile din Republica Moldova să beneficieze de Acordul de Comerţ Liber Aprofundat și Cuprinzător în cadrul Acordului de Asociere pe care Republica Moldova se așteaptă să-l semneze cu UE anul acesta, ceea ce va duce la creșterea investițiilor și crearea locurilor de muncă. În plus, schimburile de experienţă academice și profesionale cu SUA vor îmbunătăți abilitățile de afaceri ale moldovenilor și a productivității agricole. Statele Unite încurajează, de asemenea, investițiile străine în Moldova, ajutând la reducerea impedimentelor comerciale și la îmbunătăţirea facilităţilor de a face business. Aceste programe completează MCC Compact, care susține o tranziție spre o agricultură de valoare înaltă prin reabilitarea drumurilor și a sistemelor de irigare.
Consolidarea democrației și a statului de drept
Programe ce contribuie la consolidarea instituțiilor și proceselor democratice din Moldova, inclusiv prin promovarea unei societăți civile active, îmbunătățirea guvernării locale, și sprijinirea participării mai active a cetățenilor Moldovei în viața civică. Asistența SUA consolidează, de asemenea, în Republica Moldova şi statul de drept prin îmbunătățirea administrației judiciare, instruirea judecătorilor și procurorilor, precum și promovarea sensibilizării publice a reformelor și a legislației din sectorul justiției. Împreuna aceste programe reduc corupția în timp ce crește transparența guvernamentală și responsabilitatea, care sunt cruciale pentru îndeplinirea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova .
Dezvoltarea securității și a organelor de forţă
Statele Unite oferă, de asemenea, asistență pentru a ajuta Republica Moldova la prevenirea și combaterea criminalității transnaționale, în special a traficului de fiinţe umane, criminalitatea informatică, precum și traficul ilicit de materiale nucleare. Aceste programe contribuie la asigurarea integrităţii frontierelor şi ajută Moldova la îndeplinirea cerinţelor UE ce ţin de securitate la frontieră şi liberalizarea vizelor. Statele Unite sprijină, de asemenea, profesionalizarea armatei Republicii Moldova. Asistența SUA sporește capacitățile Moldovei de a deveni un furnizor de forță pentru operațiuni de menținere a păcii şi stabilităţi, și de promovare a securității regionale.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.03.2014Asistenţa SUA pentru Republica Moldova
Comentarii (0)