Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
06.03.2014

SIS a contracarat o filieră interlopă specializată în trafic de arme

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, a contracarat activitatea subversivă a unei grupări criminogene ce repunea fraudulos în stare de funcţionare arme şi muniţii cu scopul comercializării acestora.
 
Prin urmare, ofiţerii SIS au reţinut în flagrant un individ care purta cu sine două pachete relativ mici şi uşor de mânuit, conţinutul cărora, la o primă vedere, consta din diferite bunuri personale, inclusiv produse alimentare. În realitate, însă, – urmare verificării efectuată cu deosibită atenţie de către ofiţerii de informaţii şi securitate, – au fost depistate două obiecte, învelite în pelicula cu halva, care s-au dovedit a fi – 2 pistoale de model „Walther”. Totodată, armelor de foc specificate erau alăturate, în cutii separate, 8 cartuşe prototip (tip original), respectiv 20 de cartuşe cu glontele ascuţit. În cazul dat, capacitatea de „tragere la ţintă” a armelor de foc menţionate urmează a fi stabilită în cadrul expertizei balistice.

Concomitent, ofiţerii de investigaţii ai Serviciului de Informaţii şi Securitate continuă acţiuni secrete de recunoaştere în vederea stabilirii scopului determinant de „punere în aplicare”  pe teritoriul Republicii Moldova a armamentului şi, implicit, precizării „adresantului autohton incontestabil” care, de fapt, marchează ultima fază a reţelei interlope –, structura căreia a fost distrusă în fond.

În prezent, totalitatea persoanelor reţinute – în cadrul operaţiunii SIS, vizată, – sunt cercetate penal în baza alin.(2) art.290 al Codului Penal al Republicii Moldova – „Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor”. În cazul în care vinovăţia presupuşilor delicvenţi va fi demonstrată în instanţa de judecată, aceştia riscă închisoare de la 2 la 7 ani.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus