Guvernul a aprobat proiectul de lege cu privire la organizarea şi funcţionarea Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112. Oamenii vor putea cere ajutor de urgență la Poliţie, asistență medicală, pompieri și salvatori sau intervenţia în cazul avarierii reţelei de gaz. Apelul va fi gratuit atât de pe telefonul mobil, cât şi de pe cel fix. Numerele de telefoane ale serviciilor existente vor funcționa în paralel și vor fi redirecționate la 112.
Noul serviciu îşi propune să asigure populația cu un nivel sporit de siguranţă şi protecţie pe întreg teritoriul țării. Oamenii vor putea cere ajutor în orice situaţie neprevăzută, indiferent de locul în care se află, la un singur număr de telefon. Utilizarea numărului 112 va permite alertarea şi implicarea simultană a serviciilor de urgenţă.
În cadrul Serviciului 112 va fi creat și un instrument de colectare, procesare şi păstrare a datelor privind reacţia la apelurile de urgenţă. Va fi redus considerabil numărul apelurilor false şi abuzive, fraudele sau mușamalizarea datelor privind nivelul de intervenţie a serviciilor specializate de urgenţă.
Costul estimativ al lucrărilor de procurare şi instalare a platformei informaţionale (software şi hardware) şi de comunicaţii electronice, cheltuielile pentru dotarea tehnică şi materială a locurilor de muncă, de amenajare şi reparaţie a sediilor şi birourilor Serviciului 112, inclusiv cheltuielile pentru instruirea şi pregătirea operatorilor sunt estimate aproximativ la 242 de milioane de lei. Crearea serviciului și dotarea tehnico-materială se vor efectua din contul bugetului de stat, al granturilor, asistenţei externe şi a altor surse.
Anual pentru salarizarea lucrătorilor, achitarea utilităților şi deservirea blocului administrativ, fără sursele pentru întreţinerea platformei 112, se vor cheltui estimativ 12 milioane de lei.
Pentru prima dată numărul unic de urgenţă a fost aplicat în Suedia în 1991. În prezent, numărul 112 este folosit în toate ţările Uniunii Europene, unde costul aplicării serviciului raportat la numărul populaţiei constituie aproximativ 3,5 - 4 euro per persoană.
Experienţa europeană şi cea internaţională demonstrează că aplicarea numărului unic 112 a permis reducerea timpului de chestionare a apelului la 15-25 secunde. Acest fapt a dus la reducerea considerabilă a pierderilor de vieţi omeneşti și a celor materiale în situaţiile de urgenţă, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
12.03.2014Toate apelurile de urgenţă se vor putea face la numărul 112
Comentarii (0)