Trimite e-mail | Printeaza
Politic
17.03.2014

Iurie Leancă la Kiev: „Vom sprijini în continuare Ucraina pentru a-şi păstra suveranitatea şi integritatea teritorială”

Iurie Leancă la Kiev: „Vom sprijini în continuare Ucraina pentru a-şi păstra suveranitatea şi integritatea teritorială”

Prim-ministrul Iurie Leancă s-a întâlnit astăzi, la Kiev, cu omologul său ucrainean Arseni Yaţeniuk. Partea moldovenească a reconfirmat sprijinul său privind suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi a pledat pentru menţinerea stabilităţii în regiune, neadmiterea tensiunilor şi depăşirea actualei crize exclusiv pe căi paşnice.

„În acest context, vreau să menţionez, că noi calificăm drept ilegal aşa-numitul „referendum” desfăşurat ieri în peninsula Crimeea, deoarece acesta contravine Constituţiei Ucrainei şi normelor de drept internaţional”, a subliniat Iurie Leancă.

În context, Arseni Yaţeniuk i-a mulţumit lui Iurie Leancă pentru sprijinul ferm din partea Republicii Moldova în situaţia dificilă în care s-a pomenit Ucraina.

Premierul ucrainean a felicitat Guvernul de la Chişinău pentru succesele  obţinute în liberalizarea regimului de vize cu UE. "Avem multe probleme care urmează să fie rezolvate în comun. Întrevederea de astăzi este foarte importantă şi semnifică un nou început în consolidarea relaţiilor bilaterale. Vom merge împreună pe drumul integrării europene”, a declarat şeful Executivului de la Kiev.

Pe parcursul întrevederii au fost abordate o serie de subiecte prioritare de pe agenda bilaterală moldo-ucraineană, în special, cooperarea în domeniul energetic, finalizarea procesului de demarcare a frontierei de stat, reglementarea raporturilor de proprietate, funcţionarea Complexului hidroenergetic nistrean şi protecţia bazinului râului Nistru.

Interlocutorii au efectuat şi un schimb de opinii în problema reglementării transnistrene. Părţile au menţionat necesitatea continuării negocierilor pentru identificarea statutului special al regiunii transnistrene ca parte componentă a Republicii Moldova.

Astăzi, Iurie Leancă se va mai întâlni cu preşedintele Radei Supreme, preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus