Ministrul Afacerilor Externe al Canadei, John Baird, va efectua luni, 31 martie, o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman. Aceasta este prima vizită în istoria relațiilor bilaterale a unui oficial canadian de asemenea rang.
În cadrul întrevederii cu ministrul Natalia Gherman, oficialii vor discuta, în mod prioritar, despre obiectivele de pe agenda relaţiilor bilaterale, perspectivele de dezvoltare a cooperării pe dimensiunea politică şi comercial-economică, precum și despre atragerea investițiilor canadiene în economia națională.
De asemenea, programul vizitei include întrevederi cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, şi viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.
Potrivit MAEIE, vizita ministrului John Baird la Chişinău marchează intensificarea dialogului politic moldo-canadian, urmare a vizitei ministrului Natalia Gherman în Canada, în luna decembrie 2013, cu ocazia deschiderii Ambasadei R. Moldova la Ottawa.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
28.03.2014Ministrul Afacerilor Externe al Canadei, John Baird, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova

Comentarii (0)