Vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a coprezidat astăzi, împreună cu omologul român, Titus Corlăţean, cea de-a doua sesiune a Comisiei interguvernamentale Republica Moldova – România pentru integrare europeană, relatează Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
În deschiderea sesiunii, ministrul Natalia Gherman a adus mulţumiri pentru sprijinul pe care România îl oferă parcursului european al ţării noastre şi susţinerea în vederea acordării de către UE a unei perspective europene clare.
În special, a fost apreciată înalt asistenţa oferită de către România pentru consolidarea statului de drept, precum şi în domeniile afacerilor interne, agriculturii şi dezvoltării rurale, standardelor fitosanitare şi armonizării legislaţiei. “Asistenţa oferită şi experienţa împărtăşită de partenerii din România a contribuit la realizarea într-un ritm mai rapid a angajamentelor asumate atît pentru pregătirea de implementarea Acordului de Asociere, cît şi a prevederilor incluse în Planul de Acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize”, a menţionat oficialul moldovean.
La rîndul său, ministrul de Externe al României a reiterat susţinerea necondiţionată a statului său pentru semnarea şi ratificarea cît mai rapidă a Acordului de Asociere RM-UE. „În raport cu R. Moldova, România a acţionat mereu într-o logică de pre-aderare”, a precizat omologul român.
Tot în cadrul întrevederii de astăzi, oficialii au convenit asupra intensificării cooperării, pe termen scurt şi mediu, în vederea implementării priorităţilor Acordului de Asociere, reflectate în Agenda de Asociere, în special în asigurarea standardelor necesare pentru exportul produselor noastre agricole pe piaţa europeană şi continuării reformei sistemului justiţiei şi afacerilor interne.
În acest sens, în marja reuniunii au fost semnate două Protocoale de cooperare instituţională dintre Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din România şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor din R. Moldova, între Institutul Naţional de Justiţie din Republica Moldova şi Institutul Naţional al Magistraturii din România, precum şi Acordul între Guvernul României şi Guvernul R. Moldova privind colaborarea în domeniul retransmiterii serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici.
Platforma de cooperare cu partenerii români dedicată în exclusivitate dimensiunii integrării europene a fost lansată în iulie 2012, la Bucureşti.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
31.03.2014La Chişinău a avut loc sesiunea Comisiei interguvernamentale R. Moldova – România pentru integrare europeană
Comentarii (0)