Trimite e-mail | Printeaza
Politic
31.03.2014

Premierul Iurie Leancă şi ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean, au discutat mai multe subiecte de pe agenda bilaterală

Premierul Iurie Leancă şi ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean, au discutat mai multe subiecte de pe agenda bilaterală

Prim-ministrul Iurie Leancă s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe al României, Titus Corlăţean, aflat în vizită la Chişinău. În cadrul întrevederii, oficialii au făcut un schimb de opinii privind relaţiile dintre cele două state, agenda europeană a Republicii Moldova şi evoluţiile din regiune.

De asemenea, părţile au abordat o serie de subiecte ce vizează consolidarea schimburilor comercial-economice şi investiţionale, inclusiv în contextul realizării agendei europene a Republicii Moldova. Oficialii au mai pus în discuţie proiectele de interconexiune a sistemelor energetice, construcţia podurilor peste râul Prut şi alte proiecte cu impact social şi economic important pentru cetăţenii din ambele ţări. 

Premierul moldovean a apreciat sprijinul acordat de ţara vecină în promovarea parcursului european al Republicii Moldova şi ajutorul consistent oferit ţării noastre în diverse domenii, în special pentru asistenţa financiară de 20 de milioane de euro oferită de statul român pentru proiecte în edicaţie.

În context, Titus Corlăţean a menţionat că actuala sa vizită este prilejuită de participarea la cea de-a doua sesiune a Comisiei interguvernamentale Republica Moldova – România pentru integrare europeană, în cadrul căreia trebuie să fie semnate mai multe acorduri de colaborare bilaterală.

Şeful diplomaţiei române şi-a exprimat convingerea că aceste acorduri vor constiui o bază solidă pentru consolidarea relaţiilor moldo-române, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus