Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a co-prezidat astăzi, 31 martie 2014, la Chişinău, alături de Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, cea de-a doua sesiune a Comisiei interguvernamentale România - Republica Moldova pentru integrare europeană.
La reuniune a participat şi Eugen Teodorovici, ministrul fondurilor europene din România.
În cuvântul de deschidere, ministrul Titus Corlăţean a subliniat că „reuniunea Comisiei are loc într-o etapă extrem de importantă pentru Republica Moldova şi pentru Parteneriatul strategic dintre Bucureşti şi Chişinău, marcat de dorinţa noastră comună ca 2014 să fie anul ancorării ferme a Republicii Moldova pe parcursul european, cu cele două momente-cheie: liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii din Republica Moldova şi semnarea Acordului de Asociere cu UE”.
Comisia a inclus reuniuni în plen şi pe grupuri sectoriale de lucru, pe domenii esenţiale pentru integrarea europeană a Republicii Moldova: afaceri interne, justiţie, integritate, anti-discriminare, agricultură, politici sanitar-veterinare şi siguranţa alimentelor, armonizare legislativă, cooperare transfrontalieră şi dezvoltare regională. Pe fiecare din domenii au fost convenite acţiuni comune, îndreptate spre pregătirea instituţiilor-partenere de la Chişinău în vederea aplicării Acordului de Asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova, a cărui semnare este prevăzută a avea loc cel târziu în cursul lunii iunie 2014. Acestea includ, între altele, proiecte de armonizare legislativă, de formare a personalului, de consolidare instituţională în baza bunelor practici dezvoltate de instituţiile româneşti în domeniul integrităţii, anti-discriminării sau magistraturii. În sfera afacerilor interne, cooperarea se dezvoltă în baza Planurilor de acţiuni sectoriale convenite pe linia combaterii criminalităţii transfrontaliere, analizei şi schimbului de date, migraţiei şi azilului. În domeniul agriculturii şi al standardelor sanitar-veterinare, efortul comun este îndreptat spre pregătirea cadrului instituţional de certificare şi expertizare în vederea îndeplinirii cerinţelor de calitate şi de siguranţă, pentru creşterea exporturilor de produse agro-alimentare din Republica Moldova pe piaţa europeană.
Concluzionând, ministrul Titus Corlăţean a subliniat importanţa reformelor de fond, îndreptate spre pregătirea Republicii Moldova – a instituţiilor publice, a agenţilor economici, a cadrului de reglementare – în vederea fructificării depline a beneficiilor aduse de integrarea europeană, de racordarea strânsa a statului vecin la valorile, spiritul şi piaţa Uniunii Europene.
În cadrul reuniunii, au fost semnate următoarele documente: Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul retransmiterii serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici; Protocolul de cooperare instituţională în domeniul sanitar veterinar şi siguranţa alimentelor între Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din România şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor din Republica Moldova (împreună cu Planul de acţiuni aferent) şi Protocolul de colaborare dintre Institutul Naţional al Magistraturii din România şi Institutul Naţional al Justiţiei din Republica Moldova.
La lucrările Comisiei au participat reprezentaţi ai conducerii şi experţi din următoarelor instituţii din România: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Ministerul Public, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Institutul Naţional al Magistraturii, Agenţia Naţională de Integritate, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Potrivit MAE român, Comisia interguvernamentală România - Republica Moldova pentru integrare europeană a fost creată în baza Planului de Acţiune pentru aplicarea Declaraţiei Comune privind instituirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, semnat la Iaşi, la 3 martie 2012.