Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a efectuat astăzi, 4 aprilie 2014, o vizită de lucru la Moscova, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov.
Pe parcursul întrevederii cu ministrul rus de Externe au fost abordate o serie de subiecte prioritare de pe agenda bilaterală, în particular, dezvoltarea dialogului politic, colaborarea în domeniul comercial-economic, în sfera energetică, excluderea restricţiilor din comerţul bilateral, accentul fiind pus pe problematica reluării exporturilor de băuturi alcoolice pe piaţa rusă, precum şi cooperarea în domeniul social-umanitar, relatează Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Părţile au pledat pentru identificarea unei perioade privind convocarea şedinţei ordinare a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, care ar permite examinarea întregului spectru de chestiuni ce ţin de acest domeniu.
Un element important al dialogului l-a constituit protecţia socială a cetăţenilor R. Moldova aflaţi la muncă în Federaţia Rusă, fiind convenită continuarea discuţiilor la nivel de experţi în vederea finalizării şi pregătirii către semnare a unor acorduri bilaterale ce reglementează problematica respectivă.
De asemenea, a fost examinat subiectul cooperării moldo-ruse în domeniul umanitar, în special, organizarea Zilelor Culturii R. Moldova în Federaţia Rusă şi pregătirea pentru semnare a Programului bilateral în domeniul umanitar pentru anii 2014-2016.
Un subiect aparte al discuţiilor a ţinut de evoluţiile în reglementarea conflictului transnistrean, părţile pledând pentru soluţionarea acestuia în baza respectării suveranităţii si integrităţii teritoriale a R. Moldova. De asemenea, a fost abordată situaţia şcolilor cu predare în limba română în regiunea transnistreană şi asigurarea accesului la terenurile agricole pentru locuitorii din satul Doroţcaia. Ministrul Natalia Gherman a prezentat argumentele care infirmă declaraţiile cu privire la existenţa unor acţiuni de blocare a regiunii transnistrene a R. Moldova.
O atenţie specială a fost acordată problemei retragerii forţelor militare ruse de pe teritoriul R. Moldova.
În contextul procesului de integrare europeană a ţării noastre, partea rusă a fost informată despre intenţiile de a semna în timpul apropiat Acordul de Asociere RM – UE, care include crearea Zonei de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător, convenind asupra organizării unor consultări bilaterale la nivel de experţi în acest domeniu.
La finele întrevederii cei doi miniştri de Externe au semnat Planul de consultări între Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse pentru anii 2014-2015.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
04.04.2014Natalia Gherman a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov
Comentarii (0)