Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut astăzi, 8 aprilie 2014, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei, Martin Lidegaard.
În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre intensificarea relaţiilor bilaterale, în special în domeniul comercial-economic. De asemenea, au fost abordate oportunitățile de cooperare moldo-daneză în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, precum şi în sectorul energetic, Danemarca fiind un lider mondial în asigurarea securităţii şi eficienţei energetice.
Totodată, ministrul Natalia Gherman a adus mulţumiri omologului danez pentru asistenţa oferită, pe parcursul ultimilor ani, în domeniile bunei guvernări, drepturilor omului şi democraţiei, mediului, consolidării societăţii civile şi a presei libere şi independente şi promovării creşterii economice rurale. „Danemarca susţine parcursul european al ţării noastre şi contribuie la implementarea reformelor democratice, astfel încât R. Moldova să aibă o perspectivă clară europeană” a menţionat şefa diplomaţiei de la Chişinău.
Potrivit MAEIE, ministrul Martin Lidegaard a anunţat că, Danemarca va oferi asistenţa necesară pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE, care include Zona de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător. De asemenea, oficialul danez a îndemnat autorităţile de la Chişinău să continue procesul de modernizare a ţării, fapt care va apropia şi mai mult R. Moldova de Uniunea Europeană.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
08.04.2014Danemarca va oferi R. Moldova asistenţa necesară pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE
Comentarii (0)