Trimite e-mail | Printeaza
Economie
09.04.2014

Secretariatul Comunităţii Energetice într-o misiune de monitorizare a progreselor ţării noastre privind realizarea angajamentelor în cadrul Tratatului Comunităţii Energetice

Secretariatul Comunităţii Energetice într-o misiune de monitorizare a progreselor ţării noastre privind realizarea angajamentelor în cadrul Tratatului Comunităţii Energetice

Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, s-a întâlnit la 8 aprilie curent, cu reprezentanţii Secretariatului Comunităţii Energetice, aflaţi într-o misiune de monitorizare a progreselor ţării noastre privind realizarea angajamentelor în cadrul Tratatului Comunităţii Energetice (TCE), la care Republica Moldova este Parte Contractantă din anul 2010.

În cadrul întrevederii, Valeriu Lazăr a salutat prezenţa misiunii Secretariatului Comunităţii Energetice, menţionând importanţa suportului acordat ţării noastre pe parcursul ultimilor ani de către această organizaţie în transpunerea aquis-ului comunitar în sectorul energetic. De asemenea, ministrul Economiei a făcut o trecere în revistă a progreselor înregistrate privind realizarea angajamentelor în cadrul Tratatului Comunităţiii Energetice, principalele fiind aprobarea Strategiei Energetice a Republicii Moldova până în anul 2030, a Planului Naţional de Acţiuni în domeniul eficienţei energetice (PNAEE) pentru anii 2013-2015, a Planului Naţional de Acţiuni în domeniul energiei din surse regenerabile de energie (PNAESR) pentru anii 2013-2020, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 124-XVIII din 23 decembrie 2009 cu privire la energia electrică, a Hotărârii de Guvern privind crearea sistemului de statistică energetică ş.a.

Potrivit domniei sale, aceste documente reflectă viziunea de perspectivă a Guvernului asupra sectorului energetic, care constă în integrarea în piaţa energetică europeană şi dezvoltarea pe termen lung a unui model sustenabil şi competitiv de piaţă energetică internă.

În ceea ce priveşte implementarea Pachetelor Energetice II şi III, ministrul Economiei a menţionat că cea mai mare parte a cadrului normativ în domeniile gazelor naturale și energiei electrice a fost armonizată cu aquis-ul comunitar.

Printre actele legislative în curs de aprobare de către Parlament menţionate de Valeriu Lazăr la întrevedere sunt proiectul de Lege cu privire la promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, proiectul de Lege cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării, proiectul Legii cu privire la modificarea şi completarea Legii cu privire la gazele naturale ş.a.

„Pentru a realiza Pachetele Energetic II şi III, precum şi modelul de piaţă energetică internă, trebuie să avansăm cu proiecte de interconectare. În ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii energetice avem deja un Plan magistral comun şi unic cu România. Acum suntem în căutarea soluţiilor de finanţare pentru implementarea acestuia. Totodată, menţinem dialogul permanent şi constructiv cu furnizorii istorici de surse energetice, respectiv din Ucraina şi Federaţia Rusă”, a accentuat Valeriu Lazăr.

Potrivit Ministerului Economiei, reprezentanţii misiunii au apreciat progresele înregistrate de ţara noastră privind realizarea angajamentelor în cadrul Tratatului Comunităţii Energetice şi transpunerea legislaţiei naţionale la aquis-ul UE, exprimându-şi, totodată, disponibilitatea de a oferi şi în continuare expertiza şi suportul necesar pentru a înainta pe agenda stabilită de integrare pe piaţa energetică europeană, inclusiv pe partea de consolidare a capacităţii instituţionale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus