Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut, la 9 aprilie 2014, o întrevedere cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland, informează un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe al României.
În cadrul discuţiilor, Bogdan Aurescu a subliniat importanţa pe care România o acordă aprofundării şi extinderii Parteneriatului Strategic cu SUA, consacrat de Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA, exprimând mulţumiri pentru mesajul video transmis la 21 martie 2014 de Victoria Nuland privind ataşamentul SUA faţă de alianţa cu România.
Cei doi oficiali au discutat despre dezvoltarea viitoare a activităţii Task Force-ului bilateral de aplicare a Declaraţiei Comune de Parteneriat Strategic. De asemenea, oficialul român a exprimat speranţa ca un nou ambasador al SUA la Bucureşti va fi numit cât mai curând.
Bogdan Aurescu şi Victoria Nuland au avut un schimb de vederi privind ultimele evoluţii din vecinătatea estică, cu accent asupra situaţiei din Ucraina, a implicaţiilor asupra parcursului european al Republicii Moldova şi a perspectivelor relaţiilor cu Federaţia Rusă, în urma intervenţiei militare ilegale a acesteia în Ucraina care a schimbat echilibrul strategic în regiunea Marii Negre.
În acest context, secretarul de stat Bogdan Aurescu a argumentat asupra necesităţii unei creşteri a prezenţei SUA (şi NATO) în statele aliate de la frontiera estică a Alianţei, inclusiv în România. Cei doi oficiali au discutat totodată, în context, aspecte care ţin de dimensiunea politico-militară şi de securitate a Parteneriatului Strategic.
Diplomatul român a abordat totodată posibilităţile de susţinere, inclusiv prin acţiuni şi proiecte comune, a eforturilor Republicii Moldova prin asistenţă suplimentară, inclusiv în domeniul energetic, şi o atitudine pro-activă în întâmpinarea dificultăţilor care ar putea fi generate de presiuni externe la adresa acestora.
Totodată, Bogdan Aurescu a avut întrevederi cu Chris Murphy, preşedintele Subcomitetului pentru Europa şi Ron Johnson, membru în Subcomitetul pentru Europa al Comitetului pentru Relaţii Externe din cadrul Senatului SUA, Tom Marino, vicepreşedintele Subcomitetului pentru Europa, Eurasia şi riscuri emergente şi Mike Rogers, preşedintele Subcomitetului pentru forţe strategice din cadrul Camerei Reprezentanţilor.
Cu acest prilej, a avut loc un schimb de vederi şi evaluări privind dezvoltările din Ucraina şi impactul acestora asupra situaţiei de securitate din regiune, intens dezbătute la nivelul Congresului SUA. Oficialul român a reliefat perspectivele României asupra actualului context de securitate regional, subliniind că ultimele evoluţii reprezintă un semnal serios şi alarmant.
În discuţiile cu congresmenii americani, secretarul de stat Bogdan Aurescu a promovat obiectivul includerii cât mai rapide a României în Programul Visa Waiver (VWP), fiind subliniat interesul pentru adoptarea la nivelul Congresului SUA a modificărilor legislative privind criteriile de acces în VWP, scoţând în evidenţă importanţa pe care autorităţile române, dar şi opinia publică românească, o acordă realizării acestui deziderat, se mai arată în comunicatul citat.