În discursul său ținut la Forumul de Est de la Berlin, Prim-ministrul Iurie Leancă a declarat că Moldova își va menține ferm cursul său european - singurul model de dezvoltare durabilă a țării. Premierul a îndemnat investitorii din Europa Occidentală să vină în Moldova, iar pe partenerii politici europeni – să ne susțină pe calea integrării în marea familie europeană, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
„O dezvoltare durabilă a Europei de Est nu poate exista fără de o perspectivă europeană. Cei 20 de ani de tranziție prelungită ne-au dat o lecție: Moldova nu va avea o dezvoltare durabilă și nici un viitor prosper dacă va rămâne o zonă tampon între Vest și Est. Integrarea europeană este o alegere vitală care, cu puțin efort, ar putea deveni realitate într-un termen scurt. Integrarea europeană este pentru noi un proiect de modernizare a țării, nu o alegere geopolitică îndreptată împotriva cuiva. În acest caz vor avea de câștigat toți: atât Republica Moldova, cât și partenerii noștri internaționali de pe diferite părți ale continentului”, a spus Iurie Leancă.
Șeful Cabinetului de miniștri s-a referit și la situația din țara vecină: ”Criza este nu doar a Ucrainei, este o criză europeană. Aceasta ne afectează pe noi toți. Este o încercare pentru noi toți. Împreună trebuie să înlocuim în capetele și inimile noastre ideile de confruntare cu cooperare, parteneriat, prietenie și viitor comun”.
Iurie Leancă a pledat pentru recunoașterea perspectivei de aderare a Republicii Moldova. „În această vreme de criză avem nevoie de curaj și clarviziune. Am încredere în prietenii mei europeni. Și am o mare încredere în Uniunea Europeană. Știu că recunoașterea perspectivei de aderare a Republicii Moldova este doar o chestiune de timp. Dar, cu cât mai devreme o veți face, cu atât mai mici vor fi costurile pe care le vom suporta noi toți împreună. Ambiguitatea provoacă incertitudine. Iar incertitudinea este echivalentă cu instabilitatea”.
De asemenea, Iurie Leancă a transmis un mesaj investitorilor străini. „Veniți în Moldova! Țara noastră are un potențial enorm de valorificat și oportunități pentru a vă oferi. Avem forță de muncă competentă și abilă, acces la toate piețele regionale relevante și unul dintre regimurile comerciale cele mai liberale”.
Premierul s-a adresat și partenerilor europeni: „Suntem o națiune mică, prinsă într-un moment critic al istoriei. Și dacă în acest context, mica Moldovă are puterea de a-și păstra promisiunea de a se integra în Uniunea Europeană, cu siguranță, Uniunea Europeană, cu resursele sale enorme, poate face același lucru”, a mai declarat Prim-ministrul.
Iurie Leancă se află într-o vizită de două zile în Germania. Agenda Premierului include participarea la un Forum economic, o întrevedere cu ministrul Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier și discuții cu membrii Comisiei pentru afaceri europene din cadrul Bundestagului.