Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
11.04.2014

CNA a descins la Primăria Durleşti în cadrul unui dosar privind înstrăinarea terenurilor Capitalei

Centrul Naţional Anticorupţie şi procurorii au efectuat astăzi cincisprezece percheziţii în cadrul unei cauze penale, deschise pe faptul înstrăinării de către factori de decizie ai Primăriei Durleşti a unor terenuri ce aparţin municipalităţii. Acţiunile s-au desfăşurat în birourile de serviciu ale funcţionarilor, la domiciliile şi în automobile acestora.

Potrivit informaţiilor preliminare, angajaţii  sunt bănuiţi că ar fi înstrăinat mai multe terenuri, contra zeci de mii de euro, utilizând următoarea schemă. Se presupune că funcţionarii Primăriei, personal sau prin intermediari, identificau familii tinere, care aveau dreptul de a obţine de la autorităţile publice locale loturi pentru construcţia casei, le ofereau sume între 300 şi 500 de euro pentru ca acestea să înregistreze terenurile pe numele lor, după care le cereau să renunţe la acestea. 
Astfel, în perioada 2009-2010, 40 de loturi ar fi fost repartizate familiilor tinere, după care au fost vândute cu cel puţin 10 000 de euro pentru fiecare. Ca rezultat al acţiunilor sale pretins ilegale, factorii de decizie ai Primăriei au cauzat bugetului local daune în proporţii deosebit de mari.

Astăzi ofiţerii CNA au ridicat, în cadrul percheziţiilor, materiale  ce au servit drept temei pentru repartizarea terenurilor, procuri, planuri geometrice, copii ale buletinelor de identitate, certificate de căsătorie şi alte documente care ar avea importanţă pentru prezenta cauză.

Potrivit CNA, în acest caz a fost pornită o urmărire penală în temeiul articolului 328 Cod penal - excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu . Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele vizate riscă închisoare de la 2 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la cinci ani.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus