Trimite e-mail | Printeaza
Politic
15.04.2014

Igor Corman a discutat cu ex-preşedinţii Poloniei, Serbiei și Albaniei despre procesul de integrare europeană a Republicii Moldova

Igor Corman a discutat cu ex-preşedinţii Poloniei, Serbiei și Albaniei despre procesul de integrare europeană a Republicii Moldova

Președintele Parlamentului Igor Corman a avut astăzi o întrevedere cu ex-preşedinţii Poloniei, Serbiei şi Albaniei, Alexander Kwasniewski, Boris Tadic și Rexhep Meidani. Oficialii se află într-o vizită de două zile la Chișinău, în cadrul Programului Integrat de Suport pentru Reforme Inclusive şi Dialog Democratic „INSPIRED”, implementat de Fundația Est-Europeană.

În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte ce țin de agenda europeană a Republicii Moldova, situația internă și evoluțiile din regiune.

Igor Corman a salutat prezența la Chișinău a celor trei ex-șefi de state, menționând că vizita acestora reprezintă un gest de solidaritate cu parcursul european al Republicii Moldova, într-un context regional complex. Referindu-se la situația internă, Președintele Parlamentului a afirmat că autoritățile sunt determinate să continue calea europeană și să asocieze țara noastră la UE, remarcând că sprijinul prietenilor Republicii Moldova este binevenit în acest sens.

Oficialii au mai discutat despre importanța comunicării cu cetățenii privind beneficiile integrării europene și au subliniat necesitatea implicării tuturor forțelor în acest proces, inclusiv societatea civilă.

Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, ex-preşedinţii Poloniei, Serbiei şi Albaniei au remarcat succesele obținute de Republica Moldova în procesul de integrare europeană și au încurajat autoritățile să continue modernizarea țării. Interlocutorii s-au referit și la rolul care le revine autorităților privind informarea cetățenilor despre beneficiile integrării în UE a țării noastre și au exprimat sprijinul plenar pentru aspirațiile europene ale Republicii Moldova.

Programul Integrat de Suport pentru Reforme Inclusive şi Dialog Democratic „INSPIRED”, implementat de Fundația Est-Europeană împreună cu Parteneriatul European pentru Democraţie, susținut de UE, și-a propus să contribuie la dezvoltarea culturii de dialog democratic, bazat pe principiile pluralismului politic, la incluziunea şi participarea societăţii civile în procesul decizional şi realizarea politicilor statului în diverse domenii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus