Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, participă în perioada 24-25 aprilie a.c. la Summit-ul aniversar al Parteneriatului Estic, care are loc la Praga, Republica Cehă.
În cadrul primei sesiuni a Summit-ului, șeful statului a rostit următorul discurs:
„Stimate domnule Președinte Zeman,
Stimați colegi,
Excelențe,
Doamnelor și domnilor,
Îmi face o deosebită plăcere să particip, onorând invitația distinsului meu coleg, Președintele Republicii Cehe, la această reuniune prin care marcăm împreună 5 ani de la crearea Parteneriatului Estic. În egală măsură permiteți-mi să îmi exprim din start aprecierea pentru ospitalitatea și excelenta organizare a acestei reuniuni aniversare.
Plămădit de Polonia și Suedia, și lansat la Praga, Parteneriatul Estic a venit să dea formă și conținut realității din vecinătatea estică a Uniunii Europene.
Principiile pe care le-am pus împreună la fundamentul acestei inițiative sunt aproprierea, condiționalitatea și diferențierea.
Republica Moldova s-a angajat din start printr-o abordare pro-activă, pragmatică și constructivă în valorificarea potențialului Parteneriatului Estic pentru realizarea obiectivului său prioritar, şi anume integrarea europeană.
În baza angajamentului nostru de a prelua valorile şi principiile europene, am lansat un amplu proces de reforme, al căror obiective sunt:
asigurarea democraţiei și respectului pentru drepturile omului şi statul de drept;
îmbunătăţirea climatului investiţional şi încurajarea creşterii economice;
dezvoltarea durabilă;
fortificarea instituţiilor de drept, chemate să asigure respectarea supremaţiei legii şi a ordinii publice.
Indicele de evaluare a Parteneriatului Estic pentru 2013 a plasat Republica Moldova în fruntea partenerilor estici la capitolul performanţe. Este o dovadă că direcţia aleasă şi parcursă este una corectă.
Sfârșitul anului 2013 a încununat cu succese importante eforturile depuse de țara mea în realizarea angajamentelor asumate în dialogul cu Uniunea Europeană.
La summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius a fost parafat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, o componentă esențială a căruia este Zona de Liber Schimb.
Folosind acest prilej aș vrea să exprim aprecierile noastre pentru eforturile depuse de Uniunea Europeană în vederea accelerării procesului de pregătire a textului Acordului pentru semnare. Este imperios necesar ca actul semnării să se producă cât de curând posibil.
Am transmis recent o scrisoare colegilor europeni, prin care am propus ca Acordul de Asociere să fie semnat la sfârşitul lunii mai.
Între timp sunt în plină desfășurare pregătirile instituțiilor naționale pentru implementarea provizorie a Acordului de Asociere.
Realizarea eficientă și de o manieră durabilă a prevederilor Acordului de Asociere va face ireversibil parcursul european al țării mele.
Semnalele de susţinere din partea Uniunii Europene vor stimula şi mai mult ritmul reformelor şi încrederea cetăţenilor în viitorul european al Republicii Moldova.
O altă realizare semnificativă a Republicii Moldova este decizia Uniunii Europene de a liberaliza regimul de vize pentru cetățenii moldoveni, care va intra în vigoare la începutul săptămânii viitoare.
Sprijinul partenerilor europeni în îndeplinirea condiționalităților Planului de Acţiuni pentru Liberalizarea Regimului de Vize ne-a ajutat să ne onorăm angajamentele într-un timp relativ scurt.
Republica Moldova a devenit astfel prima ţară din Parteneriatul Estic care va beneficia de un regim de vize liberalizat pentru călătoriile în Spaţiul Schengen.
Mai mult, condiţionalităţile stabilite de Uniunea Europeană au reprezentat o platformă eficientă pentru reformarea domeniului afacerilor interne conform celor mai bune practici europene, astfel încât cetăţenii moldoveni să se simtă în siguranţă şi protejaţi la ei acasă.
Experienţele acumulate în acest proces au o importantă valoare adăugată în contextul aprofundării transformărilor, dar şi a avansării către noi obiective a cooperării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.
Din multitudinea progreselor obținute în cooperarea sectorială cu Uniunea Europeană pe plan bilateral, voi sublinia intensificarea interacțiunii și dialogului în domeniul energetic, care capătă o pondere tot mai mare, având și un potențial încă neexplorat.
Conectarea, prin intermediul României, la piața energetică a Uniunii Europene, în special pe segmentul gazelor naturale, este una dintre prioritățile țării mele, reflectată și în agenda cooperării noastre cu Uniunea Europeană.
Sprijinul partenerilor europeni pentru construcția și modernizarea infrastructurii necesare în acest sens este deosebit de important și înalt apreciat.
În acest an vom finaliza gazoductul Iași-Ungheni. Vor urma alte proiecte de conexiuni prin care vor fi diversificate sursele de aprovizionare cu energie și asigurată securitatea energetică a țării.
Doamnelor şi domnilor,
Concepem relaţia noastră cu Uniunea Europeană drept un drum cu două direcţii şi nu doar în termenii sprijinului care ne este acordat pentru realizarea reformelor.
Ne dorim să trecem de la calitatea de beneficiar net la cea de contribuitor la consolidarea şi promovarea valorilor şi politicilor europene.
Am împărtăşit experienţa pozitivă acumulată în implementarea Parteneriatului de Mobilitate cu ţările care s-au angajat în parteneriate similare cu Uniunea Europeană.
La iniţiativa Republicii Moldova a fost lansată o platformă de discuţii între partenerii estici şi Uniunea Europeană în vederea identificării unor domenii de cooperare în cadrul Programului de la Stockholm al Uniunii în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.
În acelaşi context se înscrie şi disponibilitatea ţării mele de a dezvolta cooperarea cu Uniunea Europeană în domeniul Politicii Comune de Securitate şi Apărare în baza Acordului cadru de participare în operaţiunile de gestionare a crizelor desfăşurate de Uniunea Europeană.
Indiscutabil, progresul obţinut în parcursul nostru european are un impact mai mult decât pozitiv asupra cetăţenilor moldoveni. În acelaşi timp, consolidarea dezvoltării Republicii Moldova ca un stat european modern contribuie la stabilitatea şi prosperitatea întregii Europe.
Odată cu semnarea Acordului de Asociere, începe, pentru țara mea, o noua etapă de cooperare, și mai profundă, cu Uniunea Europeană.
Avem voința și determinarea să parcurgem această etapă pentru atingerea scopului nostru final – integrarea într-o Europă Unită.
Vă mulțumesc”.