Conform informaţiiilor operative oferite de Serviciul de Stat pentru Situaţii Excepţionale al Ucrainei, patru persoane sunt internate în secţia reanimare în stare gravă, alte trei persoane internate sunt în stare stabilă. Oamenii se află în spitalul din localitatea Liubeşov. Două persoane externate de medici au fost preluate de rude.
Potrivit informațiilor operative, accidentul s-a întîmplat în jurul orei 17.00, în apropiere de localitatea Ivanovca din Ucraina, pe traseul Kiev- Odessa. Accidentul s-a întîmplat între un microbus și un camion de model „Kraz”. Microbusul implicat în accident, de model "Opel Vivaro" transporta 10 persoane, toți cetățeni moldoveni. În consecință 1 persoană (șoferul microbusului) a decedat, iar celelalte 9 sînt internate cu diferite traume în spitalul din localitatea (raionul) Liubeșov. Urmează stabilirea definitivă a identității acestor persoane. Preventiv se cunoaște că acestea erau din localitațile Ceadîr-Lunga, Comrat și Taraclia și că aveau vîrste între 24 -71 ani, informează Serviciul Situații Excepționale.