Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.04.2014

Președintele Nicolae Timofti a avut o întrevedere cu Comisarul European pentru Extindere și Politica de Vecinătate, Stefan Fule

 Președintele Nicolae Timofti a avut o întrevedere cu Comisarul European pentru Extindere și Politica de Vecinătate, Stefan Fule

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 24 aprilie a.c. la Praga, o întrevedere cu Comisarul European pentru Extindere și Politica de Vecinătate, Stefan Fule.

Cei doi oficiali au discutat despre situația din Republica Moldova, incluzând provocările regionale cu care se confruntă țara noastră. Nicolae Timofti și Stefan Fule au convenit că stabilitatea politică actuală din Republica Moldova este esențială pentru dezvoltarea în continuare a proceselor de reforme agreate cu partenerii europeni și pentru realizarea unor schimbări concrete, benefice pentru viața cetățenilor.

Președintele Timofti a subliniat voința autorităților de la Chișinău de a continua implementarea reformelor, menționând că semnarea în viitorul apropiat a Acordului de Asociere, inclusiv Zona de Liber Schimb, între Republica Moldova și Uniunea Europeană, va da un nou impuls tendințelor de fortificare a instituțiilor democratice și a economiei țării.

Șeful statului i-a mulțumit lui Stefan Fule pentru decizia Uniunii Europene și a țărilor membre de a liberaliza regimul de vize pentru cetățenii moldoveni, începând cu data de 28 aprilie a.c. Președintele țării a spus ca acest succes remarcabil realizat în dialogul RM-UE îi responsabilizează și, deopotrivă, îi motivează pe cetățeni să creadă și mai mult în viitorul european al țării și în posibilitățile de modernizare a societății după standardele occidentale.

Comisarul European pentru Extindere și Politica de Vecinătate, Stefan Fule, a spus, la rândul său, că eforturile Republicii Moldova de a implementa valorile europene fac din țara noastră un partener important pentru UE și un stat fruntaș în cadrul Parteneriatului Estic. Stefan Fule l-a felicitat pe președintele Timofti în legătură cu obținerea, într-un timp record, a regimului liberalizat de vize de către Republica Moldova, menționând că acest succes probează maturitatea țării și abilitatea ei de a repurta victorii pe plan internațional.

Nicolae Timofti și Stefan Fule au vorbit, în context, despre necesitatea ca în societatea moldovenească să fie promovate cu mai multă insistență și consecvență valorile europene, inclusiv beneficiile incontestabile ale Acordului de Asociere. Stefan Fule a spus la această temă că, odată cu punerea în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere, se vor spulbera multe dintre miturile anti-europene care sunt răspândite și circulă în Republica Moldova.

Oficialul european a reiterat susținerea Uniunii Europene a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și a remarcat că de avantajele integrării europene vor beneficia atât cetățenii, cât și societățile comerciale din țară, inclusiv din regiunea transnistreană.

Întâlnirea dintre Nicolae Timofti și Stefan Fule a avut loc în capitala Republicii Cehe, Praga, unde se desfășoară, timp de 2 zile, Summit-ul aniversar al Parteneriatului Estic, o inițiativă lansata acum 5 ani la Praga de către Suedia și Polonia, informează Serviciul de presă al Președinției Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus