Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
29.04.2014

Contabilă învinuită de delapidarea a circa un milion de lei

Contabilă învinuită de delapidarea a circa un milion de lei

Contabila unei firme din capitală este învinuită de delapidarea averii străine în proporţii deosebit de mari şi riscă să petreacă următorii 15 ani după gratii.

Procuratura sect. Ciocana anunţă că, în intervalul anilor 2008 – 2009, activând în calitate de contabilă la o firmă, învinuita a însuşit peste 983 de mii de lei, falsificând mai multe dispoziţii de plată pe numele altor angajaţi ai întreprinderii.

Afacerile ilegale ale femeii au ieşit la iveală în urma unui control de audit, efectuat la firma în care activa, învinuita fiind nevoită să recunoască însuşirea ilegală a mijloacelor băneşti.

În cadrul urmăririi penale femeia a restituit doar o mică parte din banii sustraşi, declarând că avea nevoie de surse financiare pentru a scoate din impas propriile afaceri, având mai multe datorii.

Procurorii au finalizat urmărirea penală pe acest caz şi au expediat dosarul spre examinare în instanţa de judecată, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus