Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.04.2014

Analiza politicii investiționale a Republicii Moldova a fost prezentată la Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare

Analiza politicii investiționale a Republicii Moldova a fost prezentată la Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare

O delegație a Republicii Moldova, condusă de viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, a participat astăzi la prezentarea Studiului privind profilul investiţional al Moldovei (IPR – Investment Policy Review), realizat de experții Comisiei Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare.
 
În cadrul sesiunii IPR a Republicii Moldova la Geneva, reprezentanţii Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) au făcut o prezentare generală a studiului şi a recomandărilor, iar delegaţia moldovenească a prezentat perspectiva naţională asupra profilului investiţional şi asupra recomandărilor finale ce se conţin în studiu.
 
Viceministrul Octavian Calmâc a declarat că Studiul privind profilul investițional al Moldovei reprezintă o apreciere critică a cadrului investițional în Moldova și reflectă viziunea sectorului privat, atât local, cât și extern, a comunității donatorilor și altor actori implicați. „Guvernul va continua să întreprindă acțiuni pentru ca Moldova să devină o destinație investițională atractivă, iar studiul, pe lângă faptul că reprezintă o sursă de informații, prezintă și o serie de recomandări, pe care le vom lua în considerație”, a spus Octavian Calmâc.
 
Totodată, viceministrul Economiei și-a exprimat recunoștința țărilor care au oferit suport în procesul de integrare europeană – România, Germania, Statele Unite ș.a., precum și Federației Ruse și Turciei care au dorit urgentarea semnării Acordurilor de Comnerț Liber cu Republica Moldova.
 
Sesiunea din acest an a Comisiei este axată pe activitatea antreprenorială şi sporirea capacităţilor de producţie; Tehnologiile şi inovaţiile pentru o dezvoltare incluzivă; și prezentarea în sesiuni dedicate ale Studiilor privind analiza politicii investiţionale ale Republicii Moldova, Bangladesh şi Mongolia. De menționat că primele IPR realizate de UNCTAD datează din anul 1999, iar până în prezent astfel de studii au fost elaborate pentru 35 de state în curs de dezvoltare.
 
Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei, UNCTAD a fost creată în anul 1964, anul acesta fiind sărbătorit jubileul de 50 ani al organizaţiei. Conform statutului UNCTAD, scopurile activităţii organizaţiei sunt următoarele: „sporirea comerţului, investiţiilor şi oportunităţilor de dezvoltare ale ţărilor în curs de dezvoltare şi susţinerea eforturilor de integrare ale acestora în economia mondială pe principii echitabile”.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus