În contextul marcării a 20 de ani de la instituirea arbitrajului în Republica Moldova, ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor, Chișinăul va găzdui Conferința internațională ştiinţifico-practică "Arbitrajul în Republica Moldova – realizări şi perspective", a informat președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie, Dumitru Postovan, în cadrul ședinței operative de luni, 5 mai 2014. Evenimentul va avea loc pe data de 16 mai curent, la Palatul Republicii.
Conferința este organizată de Camera de Comerț și Industrie și Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCI, cu suportul Ministerului Justiției al RM şi Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, cu scopul de a contribui la realizarea activităţilor prevăzute în Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformare a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016, pilonul V – "Rolul justiţiei în dezvoltarea economică".
Potrivit sursei citate, manifestarea prezintă interes atât pentru teoreticieni, cât și pentru practicienii în domeniu și va contribui la intensificarea relațiilor de colaborare profesională dintre juriști, schimbul de opinii între reprezentanţii sectorului economic şi cei ai sectorului juridic, sporind calitatea serviciilor de arbitraj.
Potrivit CCI, la Conferință se preconizează să ia parte circa 130 de participanți: oameni de afaceri, juriști de la companii, arbitri, judecători, avocaţi, oameni de ştiinţă, autorități publice.
În cadrul manifestării vor prezenta rapoarte experți din Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Polonia, Marea Britanie şi alte ţări.
Subiectele care vor fi puse în discuţie vizează diferite aspecte ale dezvoltării arbitrajului, recunoaşterea hotărârilor arbitrale străine, rolul instanţelor de judecată în desfăşurarea arbitrajului, pregătirea specialiștilor în domeniu, arbitrajul şi insolvabilitatea, regulile Incoterms etc.
"Deoarece este un instrument de protecţie a drepturilor patrimoniale ale comercianţilor, pentru Camera de Comerţ şi Industrie arbitrajul se numără printre direcţiile prioritare de activitate, orientată spre susţinerea agenţilor economici în activitatea comercială pe care o desfăşoară. Astfel, contribuim nu doar la protejarea drepturilor întreprinzătorilor, ci și la dezvoltarea economică a Republicii Moldova, în ansamblu", a spus Dumitru Postovan.
Legea cu privire la judecata arbitrală (arbitraj) a fost adoptată de Parlamentul Republicii Moldova pe 31 mai 1994. În același an, pe lângă Camera de Comerț și Industrie a fost înființată prima instituție de arbitraj din Moldova – Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional.